Între Bild și Zeit, răscolind prin baze de date

Acum două luni am participat pentru o săptămînă la „M100 Young European Journalists Workshop”, care a avut loc în Germania. În fiecare an, evenimentul are o tematică anume, iar organizatorii lansează o provocare pentru tinerii jurnaliști interesați de subiectul respectiv. Anul acesta tema seminarului a fost „Data and Journalism. Between Big Stories and Dirty Surveillance” și pentru a înțelege mai bine despre ce e vorba, organizatorii ne-au plimbat pe la cîteva universități de profil, dar și la giganți media, precum Axel Springer, Google sau Die Zeit. Astfel, am descoperit alături de ceilalți jurnaliști cum decurge un seminar într-o universitate din Potsdam precum și modul în care funcționează două redacții care sînt opuse ca scop.

Cînd din Potsdam am mers în Berlin și am vizitat trei dintre cei mai puternici piloni multimedia, în­cepînd cu Axel Springer, unul dintre cele mai mari trusturi de presă din Europa, am văzut o altă față a Germaniei. Deși sînt multe clădiri impresionante în capitală, aceasta se impune față de restul, semănînd mai degrabă cu un turn uriaș din care ziare ca „Bild”, „Auto Bild”, „Die Welt”, sau ediția în germană a „Rolling Stones” își iau zborul pe fereastră pînă la oamenii de pe stra­dă. La colțul unui bulevard doi va­ga­bonzi cu niște bucăți de carton în mînă protestează la adresa grupului de presă. Din cînd în cînd unul dintre ei se uită la prietenul său și pufnesc amîndoi în rîs. Probabil că nu le plac tabloidele, ori s-au molip­sit de la cele trei sculpturi așezate puțin mai încolo. Una dintre ele es­te cu președintele rus Vladimir Pu­tin, una cu fostul prim-ministru ita­lian Silvio Berlusconi, iar ultima cu un politician german.

Nu știu dacă Axel Springer a avut probleme cu securitatea în tre­cut, însă cînd ajungem, nu putem să pășim în lumea ziarelor decît du­pă ce trecem de un detector de me­ta­le precum și un control corporal. „Nu vă faceți griji, toți jurnaliștii de aici trebuie să treacă prin asta” ne atenționează gazda noastră, Dirk Aschoff, designer grafic la Bild. Du­pă ce urcăm cu liftul pînă aproape de ultimul etaj, primul lucru pe ca­re jurnalistul îl face este să ne in­for­meze că „nu sîntem întotdeauna o­bie­ctivi, însă de fiecare dată avem un mesaj”. Iar în drum spre re­dac­ție, într-o cameră cu ferestre uriașe din care se poate vedea tot Berlinul are loc o discuție aprigă. Aici se în­tîlnesc zilnic o parte din editorii ziarului cu cititorii și oricine poate să participe, cu condiția ca respectivul să aibă ceva de zis.

În cazul întîlnirilor mai mari, pre­cum cea pe departamente (ele fiind situate la etaje diferite), există un colț special al redacției care se numește „ringul”. Aici se întîlnesc zilnic editorii împreună cu jur­na­liștii și dezbat asupra subiectelor ce vor apărea în ziarul din ziua ur­mă­toa­re.

Facem stînga, iar în spatele unei uși pe care scrie generic „News­room” stau șefii de la Bild, împreună cu alte departamente. Camera arată exact ca în visele fiecărui student la jurnalism. Monitoare uriașe agă­ța­te pe tavan care transmit de pe posturi precum CNN sau BBC, birouri spațioase cu Mac-uri și o zonă în centrul camerei care servește drept loc de întîlnire pentru discutat di­fe­rite abordări ale știrilor. Acum, se pare că am nimerit în timpul unei vi­deo-conferințe cu toți editorii ziarului din țară, jurnaliștii lăsînd tot ce aveau de lucru pentru a fi atenți la discuție. Unul dintre su­biec­tele săptămînii este apariția iPhone 6, iar la sfîrșitul conferinței, redactorul-șef îi roagă pe toți cei care au iOS să vină la el pentru a-i oferi cîteva păreri în plus.

Secretele lui Google

În cazul întîlnirilor mai mari, pre­cum cea pe departamente (ele fiind situate la etaje diferite), există un colț special al redacției care se numește „ringul”. Aici se întîlnesc zilnic editorii împreună cu jur­na­liștii și dezbat asupra subiectelor ce vor apărea în ziarul din ziua ur­mă­toa­re. Asemănător cu o tribună în miniatură, „ringul” e înconjurat de cele mai bune pagini ale ziarului, de multe ori cu titluri foarte mari și co­lorate, poze modificate sau trupuri aproape goale. Deși abordarea de la Bild nu-i întotdeauna obiectivă în ceea ce privește subiectele, „exis­tă două teme care-s foarte sensibile pentru noi: evreii și Israelul” spune puțin iritat Dirk explicînd că se simt responsabili pentru soarta Is­raelului și că vor fi întotdeauna de partea lor. În ceea ce privește mediul online, jurnalistul dezvăluie că 80% din conținut e gratuit, însă partea exclusivă e contra-cost. Iar în ceea ce privește reclamele, nici cei care plătesc nu sînt scutiți de ele online, deoarece „reclame ai și atunci cînd cumperi ziarul. E ceva universal”. De ase­me­nea, acesta adaugă că-i vital ca materialul online să fie di­fe­rit de cel din print, deoarece publicul e diferit, „la fel cum o piesă de teatru e diferită de un film la cinema”.

Al doilea loc care urma să-l vi­zi­tăm a fost cel mai așteptat, Ol­ga spunînd în glumă că „dacă vrei ca un jurnalist să vorbească mai pu­țin, trebuie să-l duci la Google”. Și așa a și fost, iar în drum spre sediul acestora, cei doi vagabonzi de mai devreme stăteau posomorîți, încon­jurați de către cinci polițiști. Cînd am ajuns la birourile motorului de căutare și ne-am plimbat printre sălile de sport, i-am întrebat pe organizatori dacă nu ne putem muta aici cu cortul. Din păcate n-au fost de acord, iar Ralf Bremer, senior manager la Google ne-a prezentat cîteva proiecte care se adresează medicinei, astronomiei, dar și jurnalismului, prin niște burse pe care aceștia le oferă. Totuși, cînd a venit rîndul nostru să punem întrebări, managerul s-a ferit de fiecare dată să răspundă despre securitatea on­line, sau „right to be forgotten”, prin care orice european are dreptul să-i ceară gigantului să-l scoată din rezultatele motorului de cău­ta­re. În schimb, ne-a vorbit despre proiecte pe Lună sau Internetul din Africa, fără ca noi să realizăm că timpul nostru se și terminase deja.

De la tabloid la quality

Iar dacă mai devreme vizitasem unul dintre cele mai mari tabloide din Europa, ultimul drum pe stră­du­țele pline ale Berlinului ne-a dus la Die Zeit, o publicație de tip quality care prețuiește infor­ma­ția și obiectivitatea. Aici, spre deo­sebire de redacția primului ziar ca­re era răspîndită pe mai multe eta­je, toate birourile se află într-o sin­gu­ră cameră uriașă în care jurna­liș­tii pot comunica unii cu alții mai ușor. „Sediul ăsta este nou și pentru noi, căci pînă acum stăteam undeva aproape de ieșirea din oraș. Deși aici chiria e mai scumpă, credem că este foarte important să fii mai a­proa­pe de cititorii tăi”, recunoaște Sasha Venohr arătînd către pereții care ne înconjoară, care-s de fapt niș­te ferestre uriașe. În cele două ore pe care le-am petrecut aici, cei doi jurnaliști ne-au vorbit în mod ex­pli­cit despre jurnalismul de date, admițînd că și ei sînt începători în acest domeniu și că zilnic încearcă să demonstreze nu doar publicului, ci și presei în general im­por­tanța acestei noi forme de jurnalism.

Totodată, într-un secol în care tehnologia ne invadează pe toate pla­nurile, intimitatea a devenit ce­va greu de atins. De aceea cele două gazde ne-au recomandat să fim atenți cînd lucrăm cu datele, mai ales cînd acestea sînt despre al­te persoane, căci poți provoca mai mult rău decît bine. Pentru a fi siguri că nimeni rău intenționat nu le fură datele în scopuri personale, re­dacția obișnuiește să scoată cablu­ri­le la Internet atunci cînd lucrează cu informații sensibile.