Ghid de cutreierat țara în Zig Zag

Povești fără timbru Niciun comentariu despre Ghid de cutreierat țara în Zig Zag 121
Ghid de cutreierat ]ara în Zig Zag

Un grup de tineri din Iași au inițiat, acum doi ani, un proiect cu multe bagaje, călătorii și creativitate, și și-au dat un nume – Zig Zag prin România. Au plecat prima dată în Botoșani, pentru a vizita monumentele culturale, dar și pentru a întîlni oamenii importanți din județ. La început, au dormit și au călătorit pe banii lor, fiindcă nimeni nu credea în visul lor și, mai ales, nimeni nu-i sponsoriza. „Au fost zile cînd pur și simplu nu aveam ce mînca și începeam să căutăm”, spune Adelina, o tînără din Iași care și-a lăsat familia acasă pentru a cutreiera țara alături de prietenii ei. Acum, după doi ani, proprietarii restaurantelor și hotelurilor le cer să treacă pe la ei și să-i promoveze. Și, fiindcă au crescut mult, au nevoie de voluntari. M-am alăturat acestei echipe și am ajuns să mă mut cu ei de la un hotel la altul, timp de două săptămîni. Am scris despre oameni și locuri din Hunedoara și am contribuit la crearea unei cărți de vizită a României.

„Am luat tot? Plecăm?”. Așa a în­­ceput călătoria lui Radu, alături de alți 13 colegi – o călătorie prin toa­tă România. Acum doi ani, ziua ple­cării, una toridă de august, l-a surprins într-o casă mare, cu două eta­je, alături de ceilalți colegi. Printre tricourile colorate, bagajele și emo­țiile ce se ciocneau ca într-o miș­care browniană, își făcea loc și Ra­du. Ținea în mînă o mică geantă cu cîteva lucruri. În mijlocul camerei, ză­ceau în plînsete de despărțire al­te sute de lucruri – pantaloni, blu­ze, cămăși, cărți. Toți cei 14 viitori „zigzagări” și-au donat lucrurile, și-au luat amintirile, cîteva rînduri de haine și au plecat. Radu se tot întreba dacă chiar este pregătit să-și lase pentru a treia oară locul de muncă și să călătorească în cea mai lungă cursă din viața lui. Cînd toți dădeau să plece, el a alergat spre ca­mera lui. Acolo avea un panou în care își ținea evidența visurilor. Era prea mare și nu îl putea lua, așa că a dezlipit fiecare fotografie de pe panou și le-a îndesat pe toate în buzunar. „Botoșani, venim!”, a stri­gat Radu cu gîndul la părinții de acasă, din Tecuci, care nu în­țe­legeau decizia fiului lor.

Aproape toți tinerii din acea ca­să ajunseseră în punctul în care trebuiau să se agațe de un drum și să se țină de el – să-și ia un loc de muncă, să adune bani, să-și for­meze o familie în liniște și pace. Ei au de­cis să renunțe la un astfel de contur și să plece din Iași, cu toate că nu aveau bani și nici experiența nu-i prea ajuta. „Ba chiar am făcut și un împrumut la bancă pentru a supraviețui”, îmi spune Radu. Fi­indcă era mai aproape de Iași, au ales ca primul județ vizitat să fie Bo­toșani. Era mai sigur că, dacă toată treaba nu mergea, se puteau în­toarce în Iași și, astfel, nici nu cheltuiau foarte mult. Au stat acolo mai mult de o lună, au adunat sute de fotografii, și-au făcut cîteva le­gături cu oameni aproape de sufletul lor, au scris zeci de texte pe care le-au pus în cartea „Zig Zag prin Bo­to­șani” și au creat un eveniment de final. „Am decis să facem un e­ve­ni­ment, fiindcă doar așa putem a­duna mai mulți oameni și le pu­tem vorbi despre noi, le puteam a­răta cartea, fotografiile și video-ul. Acum dacă stau să mă gîndesc a fost chiar aiurea – sonorizarea era proastă, sala nu era prea frumoasă și nici prea mare, dar ne-a motivat”, îmi spune Laura, colega lui Ra­du. După 19 luni, au ajuns să aibă 22 de cărți scrise, 800 de interviuri, milioane de fotografii și mii de lei cheltuiți. Dacă în primul județ ba­nii au venit din conturile proprii, în­cepînd cu județul Suceava, al doi­lea pe care l-au vizitat, totul s-a ba­zat pe barter – adică ei ofereau promovare, iar antreprenorii le ofere­au cazare, masă, alții le reparau ma­șinile sau le dădeau alte produse necesare.

Inima Hunedoarei

După un drum lung și obositor, din Iași spre Hunedoara, mi-am lăsat bagajul pe podeaua dintr-o pen­siune din Hațeg. „Noi sîntem obișnuiți cu drumurile, acum dacă merg zece ore cu autobuzul, nici nu mai simt, chiar mi se pare că e puțin”, îmi spune Marian, la ca­pă­tul călătoriei de a mă alătura „zig­zag­ărilor”. El se ocupă, alături de Du­­mitru, cu vînzările și contrac­te­le de tip barter. Prima oprire a fost la Sarmizegetusa Regia, acolo unde Iulian încerca să prindă cele mai bune cadre pe care să le folosească în carte. La prînz, ne-am odihnit la o masă din apropierea capitalei sta­tului dacic. „Hai, mănîncă, cine știe dacă mai luăm cina”, mă sfătuiește Cosmina. Ziua următoare, Marian a anunțat că trezirea e la 07.00 și aventura începe de dimineață. Ur­căm scările spre Cetatea Mălăiești și admirăm faptul că cetatea este bine consolidată, îngrijită, urcată pe un colț de deal pentru a cuceri pri­virile celor care îi ating pereții u­me­zi. „Noi trăim într-o vacanță con­tinuă, mi-am dat seama că dacă stăteam în Iași și munceam nu îmi permiteam să văd atît de multe lucruri. Mama îmi tot spune că ar trebui să mă duc acasă, să-mi caut un loc de muncă. M-am adus la do­uă interviuri, unul era la o bancă din Iași. Am vorbit cu directorul, i-am povestit că, pe parcursul unui an, eu umblu pe mii de drumuri ro­mânești, stau în sute de pensiuni și hoteluri din țară și că iubesc as­ta. A spus că nu poate să-mi ofere lo­cul de muncă, că nu vrea să-mi stri­ce viitorul cu un job care, practic, mă închide”, îmi povestește Ade­lina, în timp ce încearcă să fo­to­gra­fieze armele vechi din interiorul ce­tății. Văd în ea multă pasiune, abia a­șteaptă să cunoască locuri și oa­meni noi, să se ducă în camera de ho­tel și să le dea de veste celor ca­re le urmăresc aventurile online. Me­­reu alege să stea în cameră cu La­ura, fi­indcă de la ea preia artico­lele și si­mte că dacă stau aproape una de cealaltă sînt și eficiente.

Visul cu 41 de opriri

Ne retragem în camerele noas­te și așteptăm să sune alarma a do­ua zi. Dumitru este colegul meu de ca­meră, cel puțin pentru perioada a­ceas­ta, cît stăm la pensiunea din Ha­țeg. Îmi povestește că el ține foarte mult la grup și că, uneori, este pu­țin mai dur tocmai pentru a men­ține echilibrul, „căci mai intervine și lenea și e normal”. Își scoate dintr-o valiză toate hainele și își alege cî­teva pentru a doua zi. Trebuie să se trezească dimineață, fiindcă el și Marian se duc la o emisiune TV. „Îmi place mult să călătoresc. A­cum cîțiva ani, credeam că o sa mă fac preot. M-am înscris la Fa­cul­tatea de Teologie, am terminat-o și, la fi­nal, mi-am dat seama că nu e pentru mine. Căutam un nou drum și i-am găsit pe colegii mei, am acceptat propunerea de a pleca într-o ex­cursie de cinci ani. Mă bucur mult că am putut să văd clar”, mi se des­tăinuie Dumitru.

Alături de echipă, Radu a trăit experiențe foarte frumoase, des­pre care spune că îi vor rămîne în min­te pentru toată viața, de la gerurile de Revelion, de minus 20 de gra­de, cînd scriau despre Satu-Mare, sau despre zile întregi petrecute în Ca­raș-Severin pe trasee de bicicletă montane, care se încheiau seara cu cîte o baie într-un lac izolat. „În ju­de­țul Arad, am mers cu bicicleta pe un traseu de munte de 30 de kilometri. Am mers de la Cetatea Șiria pînă la Căsoaia, un parc de sculpturi din pădure. La început am îm­pins de bicicletă pentru că era foar­te greu să urcăm dealul, dar apoi, pe creasta muntelui, am urcat pe șa. Era un traseu interesant. Am că­zut prin șanțuri, m-am făcut nu­mai nămol. Uneori, mă speriam, fi­ind­că nu știam ce este după tufișuri”, spune acesta. Rîde, în timp ce se pier­de printre versurile unei me­lo­dii ce se aude pe fundal și închide ochii ca să le păstreze vii pe retină. Lui Radu îi place să cînte. A cîntat cînd li s-a stricat mașina și trebu­iau să doarmă în ea pentru că nu au rezolvat nicăieri cu cazarea. A cîntat și cînd a luat decizia de a-și da demisia din funcția de polițist pentru ca să plece în județele din România. Radu cîntă și, pe versu­rile din fundal, mi-l prezintă pe Zi­ggy – „o invenție, mascota, spiritul aventurii și călătoriei”. Ziggy e cel ca­re adună toate poveștile și le am­balează pentru a fi prezentat publicului. „E și cel care ne în­cu­ra­jea­ză să facem lucruri trăznite”, rîde Radu.

***

Pe drumul dinspre Hunedoara spre Iași, în tren a venit și Adelina, căreia i se făcuse dor de familia ei din Iași. „Noi venim acasă doar de sărbători, stăm o săptămînă sau do­uă și ne întoarcem la județul la care am rămas”, povestește aceasta spu­nîndu-mi că mereu, în mintea ei, există o voce care o îmbie să se în­toar­că acasă, să stea cu părinții ei, să își găsească un loc de muncă care s-o țină aproape de prietenii ei. Să nu mai fie nevoită să care prin județele țării dorul nimănui din Moldova. „Dar, după gîndurile as­tea, mă duc să îmi iau un bilet de tren, mă urc în tren și plec. E o a­mă­gire. Visul meu e acolo, eu sîntmoldoveanca călătoare.”

Articole similare:

Autor:

Ionuț Teoderașcu

Prefer să fac ultimele editări la un reportaj atunci cînd lângă mine ies vibrînd aburii dintr-o ceașcă de ceai negru. Mi-aș dori să trăiesc, cel puțin pentru o zi, într-o lume veche: cu stilou și foaie, cu scrisori, cu întîlniri neplanificate și fără tehnologie, dar deocamdată, viața ne fugărește de la un text la altul, gadgeturile ne ajută, apoi ne stresează și scrisorile sosesc online. La un moment dat, cer pauză din toată această agitație și îmi fac ceaiul despre care vorbeam, unul negru care îmi dă energie și-mi lasă ochii deschiși.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top