Evadare din cafeneaua subterană

Povești fără timbru Niciun comentariu la Evadare din cafeneaua subterană 46
Evadare din cafeneaua subterană

Este vineri seara, 6 noiembrie, iar Cafe­nea­ua Piața Unirii din Iași, unul dintre cele mai frecventate cluburi din capitala Mol­do­vei, e destul de plin. De regulă, subsolul cu decor elegant în care se dansează pînă în zori este arhiplin. Însă, în seara asta, tinerii s-au abătut de pe drumul clubului, apucînd drumul protestului, apoi cel al casei.

Ușa principală te aduce într-o cafenea mică și cochetă, iar accesul în club se face de aici, prin coborîrea unor scări cu treptele ilu­minate. Pătrunzi în labirintul deasupra că­ru­ia se înalță un bloc comunist de cinci etaje și te pierzi între oameni. Cele două baruri de jos au mereu tejgheaua plină de pahare în fața cărora stau aliniați mai mulți băieți. Mai încolo, doi tineri stau la o masă cu șase pahare de cocktail goale în față. La un mo­ment dat, unul din ei se ridică și, în vîrtejul alcoo­lu­lui, două din ele aterizează pe podea.

Un străin se apropie de mine și îl întreb dacă crede că e în siguranță în acest club. „Mă simt în siguranță, deși poate fi periculos, fiindcă sîntem în subteran. Însă din moment ce am intrat aici, mi-am asumat un risc de care sunt conștient”, îmi spune Amit, un om de afaceri englez, care vine des în vizită în România. Accentul lui britanic interferează cu muzica dată la maximum și abia se în­țe­le­ge ce spune despre prietenii lui români, ca­re protestează în fiecare seară în Piața Uni­ver­sității din București.

„Mi s-a reproșat de ce nu am promovat că am două intrări. Promovează vreun club din Iași că are două intrări, cînd majoritatea are cîte una? Nu poți să ridici o problemă acolo unde există și să spui că «la noi ești în siguranță dacă ia localul foc»”, a spus Alex Costea, patronul clubului.

Salim e student la Universitatea de Me­di­cină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași și vine aproape în fiecare weekend aici fiindcă e locul lui preferat din oraș. „Nu m-am gîndit niciodată că aș putea păți ceva aici, dar cine s-ar gîndi la asta cînd iese în oraș să se distreze? În plus, are autorizație, deci au­to­ri­tă­țile și-au făcut treaba”, spune el cu veselie. Și patronul clubului, susține că sînt respectate normele pentru siguranță pre­vă­zu­te legal. „Am fost puși la zid, am ajuns să fim asociați cu ce s-a întîmplat la Colectiv, în condițiile în care sîntem printre cei mai în regulă din Iași. Am avut controale în perioa­da asta, dar toată lumea din oraș a avut. Au numărat clienții de jos, au stat ore întregi și ne-au întors localul cu susul în jos, au tras de fiecare fir, au verificat extinctoarele și au efectuat teste. Specialiștii trebuie să își spu­nă cuvîntul, nu restul lumii”, a declarat Alex Costea, managerul clubului.

Petiția pentru închiderea clubului

După incendiul de la Colectiv, în mediul online a circulat o petiție prin care se cerea chiar închiderea Cafenelei Piața Unirii. Ma­na­gerul argumentează că a obținut auto­ri­za­ție de Prevenire și Stingere a Incendiilor (PSI), că la subsol are două ieșiri, însă am­be­le dau către un coridor îngust de scări pentru a ieși la suprafață. Sistemul de ventilație pare a fi bine pus la punct, tavanul fiind plin de guri de ventilație. După incendiul din București, în cafenea au început să apară și stingătoarele la vedere, din cele 38 pe care susțin organizatorii că le au în clădiri, unele sînt amplasate și în toalete, în care au răsărit inclusiv planuri de evacuare.

Procedurile de urmat în caz de forță ma­joră sînt cunoscute de angajați, dar nu și de cei mai mulți clienți care vin aici. Un alt tînăr îmi spune că a devenit, brusc, precaut în ceea ce privește cluburile pe care le frec­ven­tează. „Oricum, locul acesta este sigur și spun asta din ceea ce văd. În caz de in­cen­diu aș fugi imediat către ieșire, dar nu cred că aș putea să rămîn calm. Totuși, mă în­gri­jorează puțin blocajul care s-ar putea instala pe scări, atunci cînd oamenii se năpustesc asupra ieșirilor”, îmi spune el cu repeziciune, apoi își ia paharul de la bar și se re­fu­giază în spatele clubului, pe o canapea.

„Mi s-a reproșat de ce nu am promovat că am două intrări. Promovează vreun club din Iași că are două intrări, cînd majoritatea are cîte una? Nu poți să ridici o problemă acolo unde există și să spui că «la noi ești în siguranță dacă ia localul foc»”, a spus Alex Costea.

El consideră că în ultima săptămînă nu a scăzut numărul clienților, nu mai mult decît a făcut-o la mai multe dintre localurile din Iași pe care tinerii, cu amintirea incendiului din București proaspătă în minte, le ocolesc pentru măcar o perioadă.

Autor:

Roxana GĂINĂ

Iubesc Bucureștiul și scriu despre el atunci când mi se face dor.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top