De pe masa de operații la pieptul părintelui Damaschin

La maternitatea Cuza Vodă din Iași, pe lîngă sufletele care se nasc în sălile de operație, mai există și suflete care prind viață în biserica din curte. De opt ani de cînd a ajuns aici, părintele Dan Damaschin are în grijă toate mămicile din spital, ocrotindu-le atît înainte de naștere – prin sfaturi și rugăciuni – cît și după, cu pamperși sau lapte praf. Însă înainte de a îmbrăca straiele negre de preot, bărbatul era gata pentru o carieră în halatul alb de medic. Acum, însă, a reușit să le îmbine pe amîndouă și recunoaște că poate cele mai mari bucurii pe care le trăiește sînt cele din biserica sa, atunci cînd oamenii își refac legătura cu Dumnezeu.

Pe strada Cuza Vodă din Iași, în curtea maternității cu același nume în care se nasc, în medie, 20 de prunci pe zi, se află o bisericuță aproape cît o cameră de cămin. E puțin mai îngrămădit înăuntru față de restul lăcașelor de cult și nici nu are la fel de mulți vizitatori, însă ce o deosebește este pulsul antrenant al copiilor și rîsetele gingașe ale acestora. Majoritatea celor care vin să se roage aici sînt viitoarele mă­mici, care tot ce-și doresc este un prunc sănătos și o sarcină cît mai ușoară, fără complicații. Printre ele se află și cazuri mai delicate, cele ale mamelor care ar dori să nască, dar care nu au de unde să cumpere măcar un pampers sau cele ale ti­ne­relor care rămîn însărcinate și nu primesc nici un sprijin din partea familiei sau a societății, „fiind pre­sate să renunțe la copil și să facă avort”, după cum îmi povestește preotul Dan Damaschin.

De aproximativ opt ani acesta are în grijă nu doar biserica, ci și zeci de familii întîlnite în maternitate, oferindu-le ajutoare, de la re­chi­zite școlare și haine, la pam­per­și, lapte praf sau bani de drum.

De aproximativ opt ani, acesta are în grijă nu doar biserica ci și zeci de familii întîlnite în maternitate, oferindu-le ajutoare, de la re­chi­zite școlare și haine, la pam­per­și, lapte praf sau bani de drum. Ține le­gă­tura cu majoritatea credincioșilor, însă de multe ori află cu mîhnire că aceștia au rămas fără lemne de foc, că n-au ce pune de mîncare pe ma­să, sau că au nevoie de un acoperiș deasupra capului. Astfel, și-a spus de fiecare dată că nu-i îndeajuns și a încercat să-i ajute și mai mult. Acum, odată cu deschiderea nou­lui an școlar, preotul a reușit să spri­jine copiii a opt familii ne­vo­ia­șe și își propune să ajute și cîțiva studenți. Asta pentru că greul fa­mi­liei, spune părintele, cade ade­sea pe umărul mamelor care abia ies din maternitate. Slăbite și obo­site, femeile trebuie să țină piept nevoilor de acasă, pentru că de cele mai multe ori soțul stă nemișcat în cîrciuma satului. Iar cînd văd că preotul le întinde o mînă, simt că l-au prins pe Dumnezeu de un picior. „Noi ne rugăm împreună pentru ele, le îmbărbătăm, dar asta nu-i suficient. Trebuie să punem și osul la treabă, pentru că în fiecare zi întîlnești alte mame care, în loc să se bucure că au un copilaș, se gîndesc la ce sărăcie, ce foame sau ce necazuri au acasă. Și fără să vrei, intri în suferința acestui om, simți ceea ce simte și el”, crede părintele Damaschin.

De la Hippocrates la Dumnezeu

De fiecare dată cînd vorbește, Dan Damaschin pare că îți spune o poveste cu tîlc. Iar cînd ajunge la co­pii, preotul își împreunează pal­m­e­le ca și cum ar vrea să spulbere între degete toate necazurile din lume, zîmbind discret din colțul gu­rii și sperînd, în zadar, să nu se observe. Pe lîngă faptul că a primit în grijă bisericuța maternității din 2005, părintele Dan îmi spune că de acel loc îl leagă un puls al vieții de care s-a conectat și nu s-ar ve­dea fără el. Totodată, fiind doctorul spiritual al maternității, i s-a îm­pli­nit și pasiunea pentru medicină, în­trucît acum vreo 20 de ani băr­batul era elev la liceul sanitar și visa să devină doctor. Însă, în 1992, după mai multe întîlniri cu „unii dintre cei mai mari duhovnici ai neamului românesc”, precum pă­rin­tele Cleopa, acesta a decis că tre­buie să facă mai multe pentru sufletul său și a pornit să-l caute pe Dumnezeu. A slujit timp de opt ani în mai multe parohii din mediul rural, iar apoi părintele Dan Da­mas­chin a decis să-și reînvie și cea­laltă pasiune, căutînd să fie „preot misionar într-un spital”.

I-au trecut prin gînd mai multe variante, printre care și o instituție de îngrijire pediatrică care i-ar fi permis să trăiască „într-o lume a copilăriei”, însă pînă la urmă a ajuns la maternitatea Cuza Vodă, unde a putut fi mai aproape de mame și de micuții în fașă. Cît despre studiile medicale, bărbatul îmi spune înflăcărat că nu a re­nun­țat încă la ele și că într-o bună zi probabil că le va duce la bun sfîrșit. Acum, însă, după alți opt ani pe­tre­cuți printre enoriașii de pe ho­lurile maternității, părintele rămî­ne impresionat de fiecare dată de lupta teribilă pentru viață dusă de către mame, copii și cadrele me­di­cale. Însă această experiență poate să te și înrăiască, pentru că „dacă tu ca om nu înveți nimic din ce se întîmplă aici, atunci chiar nu ai nimic de spus în lumea aceasta”.

Avortul înșală studente

Pe lîngă ajutoarele pe care le dă familiilor nevoiașe, preotul mai oferă și niște burse de 500 de lei pen­tru patru adolescente cu o si­tuație mai dificilă, închiriind, de ase­menea, pentru acestea și o casă în care să stea. Ar vrea să extindă acest sprijin la un număr mai mare de tineri și apreciază inițiativele fundațiilor care vin în ajutorul lor, însă este de părere că bursele de 180 de lei pe care le oferă unele dintre acestea nu mai sînt atît de potrivite pentru costurile zilelor noastre. Preotul n-ar vrea ca bursa pe care o oferă el să fie asemă­nă­toare celei de merit, întrucît „bursa de merit se dă unui copil special. Eu aș vrea să dau bursă și unui co­pil care face profesionala și va ajunge un mecanic bun”. Și chiar dacă ambițiile părintelui sînt mari, acesta nu-și face griji cînd se gîn­deș­te la micuța armată ce-l susține din spate. Formată din oameni sim­pli, de bună credință, foste pa­ciente, angajați ai spitalului, prie­teni și rude de-ale sale, precum și familia sa, echipa din jurul pre­o­tului Damaschin adună ajutoare de mai multe ori pe an. Tot ei merg și le împart celor săraci, iar părintele are numai cuvinte de laudă pentru efortul lor. „Oamenii pot face lu­cru­ri frumoase”, îmi spune Dan Damaschin amintindu-și amuzat de o întîmplare de acum cîțiva ani cînd a oferit unei familii nevoiașe o vacă care a fătat mai tîrziu. Re­cu­nos­cătoare, familia a dăruit mai departe vițelușul altor credincioși, umplînd astfel inima preotului de la Cuza Vodă de bucurie.

Cît despre celelalte bucurii, pă­rintele recunoaște că se simte un om privilegiat, deoarece trăiește foarte multe clipe plăcute. Însă cel mai împlinit se simte cînd la ma­ternitate vine o studentă cu in­ten­ția de a face avort și, pînă la urmă, lasă copilul să trăiască chiar dacă ta­tăl și prietenul nu o mai primesc acasă. „La fel de minunat este și atunci cînd vezi că sînt sute de mame care nasc miraculos, deși din punct de vedere medical nu mai aveau șanse. Și desigur, cînd mai vezi că dintr-o familie nevo­ia­șă un copil face carte și este pre­o­cupat de viitorul său, fără să se închidă în cercul vicios al alcoo­lu­lui sau violenței, îți crește inima de bucurie”, îmi mărturisește preotul.

O altă preocupare a preotului de care nu a reușit să se ocupe atît de mult precum ar fi destul este meseria de dascăl. A reușit doar să țină cîteva ore de religie, însă din ca­uza celor peste 200 de ore pe lu­nă pe care și le petrece ca misionar în spital, abia dacă mai apucă să găsească o fereastră de 2-3 ore în care să poată să iasă la o plimbare alături de familia sa. Recunoaște că i-ar fi plăcut să se apuce și de literatură, însă mai degrabă și-ar vedea cei patru copii crescuți la casele lor, știind că i-a trimis măcar o dată să stea la coadă la Sfîntă.

De asemenea, părintele Damas­chin este de părere că ieșenii ar trebui să fie mult mai entuziaști fa­ță de aceste sărbători, întrucît din­colo de aglomerația de pe trotuare, sau tradiționalul foc de artificii dat de către primărie, se află încăr­că­tu­ra duhovnicească a celor cîteva zile de hram. Iar rugăciunile peleri­ni­lor care vin în număr de cîteva sute de mii de suflete, „ne fac să trăim puțin într-o lume cerească. Este teribil să asculți cîteva ceasuri cît stai acolo poveștile oamenilor și minunile pe care Dumnezeu le-a înfăptuit prin Sfînta Parascheva. Este o experiență unică, neînțe­lea­­să dacă stai acasă în fotoliu. Așa și aici în bisericuța mea. Dacă vrei să simți bucuria sufletească, trebuie  s-o cauți”.

Iulian BÎRZOI