Vă sun eu

Aș fi fost operator PC la o firmă de webdesign. La început doar colaborator pentru două săptămîni, cît durează o sesiune. Apoi, dacă rezultatele mele ar fi fost satisfăcătoare pentru manager și clienții mulțumiți de interfața grafică, mi-ar fi făcut contract de muncă. Cu condiția să accept postul.

Prima dată mi-au prezentat spațiul în care ar fi urmat să-mi desfășor acti­vi­tatea, și anume biroul meu. Evident, în funcție de tură și de zi, ar fi trebuit să mă mut dintr-un birou în altul și să stau pe locul pe care ar fi stat un coleg cu zece minute înainte. Birourile astea sînt un gen de cubicle-uri din filmele americane, cu pereții ceva mai înalți – să nu cumva să-mi fure cineva ideile de soft – și cu o perdeluță maro în loc de ușă. Erau dispuse într-o cameră des­tul de mare de-a lungul și de-a latul pe­reților. În încăperea cea mare mai erau două fotolii roșii – decor pentru pozele ce urmau să servească CV-ului de pre­zentare online. În birou, un fotoliu ce părea destul de comod și în fața lui un webcam care se holba. Bineînțeles, in­dis­pensabilul calculator pentru un programator, microfon, cartonul de la ce­ea ce fusese un sul de hîrtie igienică și un tub pe care scria AquaGlide. În total să tot fi fost 2 metri pătrați. „Cam ăsta e locul, lumina trebuie să fie aprinsă în timp ce lucrezi, ce faci în cameră e trea­ba ta, nu interesează pe nimeni, nu te deranjează nimeni”, încheie A. turul de prezentare al posibilului meu viitor loc de muncă.

Aș fi putut să aleg între două categorii de clienți: „Noi o să te trecem și la boys și la gays. Chiar dacă se zice că secțiunea boys e pentru femei, tot gay o să-ți intre. N-o să vezi niciodată femei care sa plătească ca să stea de vorbă cu un barbat. Ele ies în stradă, pocnesc din degete și gata! Iar de la gay scoți bani!”. Mă prefac șocat de ceea ce aud și îi spun că nu mă așteptam la asta. A. mă consolează cu ideea că nu trebuie să mă uit neapărat la in­terlocutor și că toate site-urile pentru adulți sînt deblocate în birouri. Plus că aduce vorba de bani: de la 600 de lei pe sesiune cît iau cei mai neperformanți, pînă la 3000 cît ia cel mai bun băiat al lor. „Ăla știe cum să-i țină cît mai mult doar din vorbă. Și n-a folosit o dată jucării, deși lumea cere. Eu i-am învățat de la început cum să se es­chi­ve­ze și ce scuze să inventeze. Plus că în meseria asta trebuie să știi să mimezi”, povestește A. despre greutățile muncii de operator. Îmi zice că în patru luni cît a lucrat, nimeni nu s-a prins că nu fo­lo­sește codul digital și că doar mi­mea­ză. În plus, „oamenii ăștia au tot felul de fetișuri, o să te pună să faci toate prostiile. Odată m-a pus unu să stau pe spate și să-i arăt tălpile și să-i spun ce să facă cu ele. I-am spus lucruri de care îmi venea mie rău că le zic”.

Problema mea a fost că nu mi-a convenit programul de lucru: șapte ore pe zi, minim cinci zile pe săptămînă, în două ture bătute în cuie. Posibilii mei viitori colegi se obișnuiseră deja. Și cu programul, și cu cerințele și cu hîrtia igienică ieftină. „Nu se arată deranjați, fac totul pentru bani”.

Alex VARNINSCHI