Tîrguială la tarabe universitare
1001 de măști 16 mai 2012 Niciun comentariu la Tîrguială la tarabe universitare 0Adunați în holul de maraton al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Sala Pașilor Pierduți, „meșteritorii” veniți din toate colțurile lumii își pun în spațiul cubic, mai ceva ca la tarabe, invențiile și posterele informaționale, oriunde cred că au să atragă atenția.
Deși încerc să-mi țin capul doar într-o singură direcție, curiozitatea de a vedea cum ar putea arăta bicicleta viitorului îmi întoarce gîtul de la stînga la dreapta. Un domn cu chipul puțin bronzat și căruia cunoscuții îi spun „generalul” reușește însă să mă oprească în fața exponatelor sale pentru oamenii îmbrăcați în uniformă și beretă. Poți să-l întrebi orice, că el imediat te duce la aparat și, cu puține mișcări de buze combinate cu o foială de coate și palme, ți-a prezentat entuziasmat obiectul.
Nu sînt singurul care se lasă vrăjit de jocul din mîini al domnului Nicolae, alți trei tineri erau de dinaintea mea numai ochi și urechi. Deși nu am habar ce să-l întreb, căci despre echipamente militare știu cît știu și din matematică, minimul necesar, încerc să mă iau după băieți, întrebînd despre un mic aparat care îmi cam face cu ochiul. „Ce este mașinuța asta?”, este nedumerirea care îl face pe general să-și întoarcă privirea asupra mea ca să-și exercite magia. „Asta nu e o mașinuță, ci mai exact un aparat care poate filma și aduna informații de pe cîmpul de luptă”.
Alifii pentru palme de fier
Așezat într-un colț se află un alt echipament, care parcă este scos dintr-un film SF, dar domnul „general” Nicolae îmi amintește că sîntem în 2012, înapoi în viitor. Atașate de un manechin sînt două picioare robotice, care pot fi folosite de soldați pentru a cîștiga un pariu de cărat pe celălalt în spate sau pentru o mică plimbare prin terenuri neprimitoare.
Printre micile invenții aduse se numără și una ce reușește să atragă un stol de fete care, în mod bizar, se uită la ea asemenea băieților la obiectele militare. O femeie cu pielea la fel de roșiatică ca a lui ’nea Nicolae încearcă, dar nu reușește, să-l ajungă pe acesta în arta prezentării exponatului. „Uite aici avem o cremă specială pentru mîini sau, dacă vreți, degetele de la picioare, bazată pe o formulă specială creată de noi.” Chiar dacă produsul chimic nu poate fi folosit pentru a-ți păstra tinerețea pentru mulți ani, fetele, venite într-o excursie cu clasa, stau toate frumos aliniate în șir dezordonat pentru a putea încerca alifia. Printre primele care au folosit-o se numără și o elevă, care, după ce își freacă puțin palmele, se întoarce entuziasmată la o prietenă. „Oare se poate cumpăra de undeva?”, spune aceasta zîmbind.
Eu tot nu mi-am dat seama ce face, de fapt, produsul, dar dacă se compară cu conducerea unei mașinuțe cu cameră video, atunci și-a îndeplinit menirea.
Paul ANDRICI
Adaugă un comentariu