Șefii datului cu sapa

De la etajul unu în sus nu se mai poate vedea nimic din interio­rul clă­dirii, dar zgomotul instrumen­te­lor și strigătele după una-alta ale mun­citorilor de lîngă Palas îmi a­ra­tă că aici nu se stă pe loc. „Oh, deci ai venit să vezi cum se face trea­bă?” mă întreabă unul din lu­crătorii ca­re deo­camdată dau la o parte ni­si­pul și pietrișul de pe ceea ce în cu­rînd o să devină o scară.

Cel mai tînăr de-acolo e Vlă­duț, care, deși ar putea să fie în anul în­tîi de facultate, el a ajuns să construias­că clădiri de birouri. „Să-l vezi cum făcea pe la început, cică cînd o să ter­mine o să devină student și apoi el o să ne angajeze pe noi. Șefu’, ia zi, da’ o să ne dai bo­nu­suri că am dat la sapă cu tine?”, glumește unul din muncitori pe sea­ma tînărului, dar a­ces­ta nu se su­pă­ră, dimpotrivă duce glu­ma mai de­parte și i­mi­tă „un barosan”.

La un moment, un zgomot șu­ie­rător îmi întoarce privirea spre vîr­ful clădirii de alături. De jos nu se ve­de decît un mic punct negru ca­re scoate limbi de foc. „Ală de-acolo li­pește bucățile celea din mînă, de perete, cu flacără. Îi topește margi­ni­le și apoi, cînd se întăresc, nu le mai poți da jos”, îmi spune ’nea Gheor­ghe, după cum îi spun mun­citorii. Bă­trînul cu barba odată al­bă, acum înnegrită din cauza prafului, își în­toar­ce privirea spre mine și mă în­treabă. „Da’ tu cine ești?”. După cî­te­va minute de dat explicații, aces­ta îmi spune să nu-i mai țin mult de vorbă pe băieți că „în curînd vi­ne vre­mea mesei și ăștia mai au destulă treabă”.

Cînd aud asta, lucrătorii încep să dea mai repede din pietrișul sub ca­re se ascunde scara de ciment. „La mîn­care trebuie să fim un pic mai in­ventivi. Luăm cîteva scînduri, cîți­va bolțari și să vezi ce mese și sca­u­ne ne ies”, îmi povestește Vlă­duț, du­cîn­du-și privirea spre interiorul pră­fuit și gol al clădirii. Cu degetul îmi arată unde întindeau pri­ma dată mo­bilele din piatră. Acum însă, o sche­lă ca­re duce pînă la etajul doi i-a luat locul. De pe ea în­ce­pe să coboare un lucrător cu ap­ti­tudini de acrobat, prinzîndu-se de o bară și cu un avînt ajunge imediat pe scîndurile de sus. De acolo se uită în jos la noi și începe să ur­le „Băi da la ce stați și vă holbați? Hai, luați sapele în mî­nă și-napoi la muncă”.

Paul ANDRICI