Ruleta de ciocolată

Intrăm în camera puternic lu­mi­na­tă, pe rînd, căutînd cu privirea poa­te măcar un „mini” podium pe care credeam că o să defilăm. Dar în schimb ne întîmpină niște mese lungi cu foi și reviste pe ele. O ză­resc pe Adina, o veche amică de-a mea, zîmbindu-mi ușor confuz. Ca și ea, primesc unul dintre formularele pe care le completează fiecare fată în parte, doar că are numărul 28 pe el.

Aveam de aș­teptat. Chinuită fi­ind de tocurile scoa­se de la naftalină, mă așez pe un loc primit de la un băiat cu blugii rupți, care s-a dovedit a fi fotograful nostru din această seară.

O cură pentru o cartelă

Rîndul Adinei îmi distrage aten­ția de la picioarele mult prea subțiri ale unei copile de 16 ani. Pășește printre scaune, ajungînd cu greu la masa „juriului” care aduce foar­te mult cu o catedră, unde o domn­ișoară blondă cu părul răvășit începe să o măsoare. Se pare că me­trul acela o face să fie cam timora­tă. „Ai mai slăbit?”, o în­treabă ju­ra­ta care deja o cunoștea, iar fata ca răspuns apleacă capul puțin nesigură. Apoi, e invitată să i se facă cî­teva poze. Își dă părul lung și drept la o parte și încearcă să zîmbească, dar i se citește pe chip nerăbdarea de a afla părerea celui care avea să o du­că pe cîștigătoare în stră­i­nă­ta­te. „Poți să rămîi pînă la sfîrșit?”, o în­tre­abă organizatorul și așa, mușchii feței i s-au relaxat și un rînjet i-a a­pă­rut pe chip. Trece pe lîngă mine înainte să se așe­ze pe scaunul ei și îmi arată că „uite, am primit o cartelă! Și așa nu mai a­veam minute.”

Mă așez și eu lîngă ea, rugîndu-mă în si­nea mea să nu mă întrebe cum de m-am hotărît să merg pe că­rarea mo­de­lingului. Nici nu trebuia să-mi fac gri­ji de acest lucru pentru că pe ea o ro­dea altceva. „Am mîn­cat cinci cioco­late zilele astea. Tre­bu­ie s-o las mai moa­le.” Își dorește o ca­rieră în domeniul acesta și venirea la Iași a fost în­ce­pu­tul. „Păi dacă am o șan­să să fac bani din asta, de ce să dau cu piciorul pentru niște ciocola­tă?”, îmi spune rîzînd.

Centimetrii făceau ca fe­te­le să se împuțineze și rîndul meu să vi­nă. Dar nu a durat mult pînă am primit car­te­la și „mulțumescul” de ri­goa­re și am plecat cu gîndul zbu­rîndu-mi la o shaorma.

Iuliana LEONTI