Regii în treninguri și șepci

Pe ușă iese, încet, rezemîndu-se de amicul său, un tînăr uscățiv, îmbră­cat cu o geacă de piele, care pe stradă își schimbă punctul de sprijin cu un stîlp. „Lasă-mă că-s bine”, murmură acesta, întorcîndu-și privirea spre lo­calul Kings of Cafee, una din crîș­me­le de sub pasarela din Nicolina, care împart același spațiu cu parterul unui bloc.

Înăuntru, patru tipi cu aceeași frizură, scurtă și în bluze de trening duc o discuție aprinsă despre unul din cunoscuții lor, a cărui întîlnire cu „bă­ieții mascați” nu i-a priit. „Da, mă, era Marcel ăla. Pe el l-au ridicat po­li­țiștii că cică a încercat să spargă un gard. Băiatu’ cînd i-a văzut, a înce­put să alerge ca animala, da’ la ce beat era, s-a izbit tot de un gard.” Unul dintre ei nu pare a fi sigur dacă ar trebui să rîdă sau nu, așa că ține un zîmbet fixat pe fața și își tot ridică sprîncenele, cînd dreapta, cînd stîn­ga.

Membre cu indicatoare

La o masă din colț, doi clienți mai în vîrstă, cu șepci bine țintuite pe cap și cîteva pahare goale răspîn­di­te în fața lor, încearcă să glu­meas­că cu fata de la tejghea. Pe un glas pu­țin răgușit, unul dintre ei își aduce aminte de un detaliu pe care l-a ob­servat aceasta. „Da tu parcă aveai ce­va la mînă, nu?”. Femeia n-a priceput din prima la ce se referă bătrînul. „Nu bre, sor’mea avea semnul ăla în for­mă de săgeată, ea mai venea pe aici și stătea cu mine”. O confundase. Un „ahh” răsunător iese din gura ce­lui­lalt client, amintîndu-și de momen­tele în care fata cu indicator pe bra­țul drept se folosea de el pentru a le arăta ieșirea celor prea intoxicați ca să vadă ușa.

Unul din cei patru bărbați trage și el cu urechea la conversație în timp ce soarbe o gură de bere, cu care se îneacă în timp ce rîde în hohote. „Stai mă blegule, nu mai bea așa ca prostu’”, încearcă să-l atenționeze fata în timp ce-l bate ușor pe spate. Localul începe să se inunde într-un alt val de rîsete isterice, cînd deoda­tă se aude o voce groasă. „Băi da nu vă mai hliziți așa fără mine. Ce-am pier­dut?”, întreabă un tînăr care tocmai intrase în local. Nici nu se așază bine pe un scaun cînd după el se deschide iar ușa, în dreptul ei rămînînd înțe­pe­nit cîteva clipe o altă persoană. Cu o față amuzată încearcă să le spună ceva celor de la mese. „Băi, iar l-au prins ăștia pe Marcel aseară. Prostu’ a încercat să prindă un taxi, dar a in­trat într-o mașină a polițailor. Și a fă­cut și scandal că de ce nu-l duc acasă.”

Paul ANDRICI