Localul cu suvite balaie

Ei bine, nu e nimic special si nici cafeaua nu-si merita banii doar pentru ca tavanul e auriu. Mi-am luat colega de un brat si am pornit inspre Time Out “macar daca e sa ma fac de ris, sa fim doi care sa trecem prin aceleasi traume. Asa, de bine de rau, ne uitam unul la altul”.

Postura indiferenta, cu mina in buzunar mi-am facut aparitia in bar. Vroiam sa scot telefonul in cealalta mina, dar mi-am dat seama ca al meu nu are nici macar muzica mp3, asa ca mai bine tin geanta sa nu-mi pice de pe umar.  Nici o canapea de la fereastra libera, ne facem comozi la o masa mai mica. Oricum nu aveam de gind sa imi iau asa ceva, era doar o curiozitate meschina: o sampanie cam noua sute de lei, un vin pe la trei sute de lei.

M-am gindit, am invirtit meniul si intr-un final am ales o cafea si, ca sa nu par totusi atit de disperat in a-mi tine banii, am ales una la pret “mediu”, un “Irish coffe”. Da, mai puneam 50 de bani si beam trei beri in Belfast, un pic mai jos. Nu-i nimic, oricum acolo ei nu aveau candelabre ca in Time Out.

Scump, doamna, scump

Intr-un pahar primesc si eu cafeaua, cam aceeasi cantitate ca la tonomatul de linga Casa Studentilor. Acolo, in schimb nu imi ofera si zahar brun. Iar pentru a parea cit mai de-ai casei, am incercat sa nu ne indreptam privirile spre ceilalti prezenti.A fost greu mai ales ca toti barbatii adoptau aceeasi pozitie: piciorul sub fund si cu o mina pe canapea. Nu au pic de personalitate in ei! Cum puneam degetele pe masa, imediat se vedeau amprentele, parca iti faceau in ciuda. Instinctiv, stergeam cu dosul palmei masa sa nu se cunoasca nimic si in cap auzeam numai “au venit si taranii pe la noi”.

Da, localul era frumos aranjat, insa tot nu am inteles rostul unui covor atit de pufos si deshis la culoare int-un loc unde lumea nici nu se descalta. Cit despre canapelele argintii, mi-or fi parut ele de bun gust, dar deja se cunosteau urmele miinilor care s-au mai sprijinit de ea. S-a terminat si cafeaua din pahar, as mai fi dorit una, dar ma gindeam ca a doua zi ar fi trebuit sa ma multumesc numai cu paharul din camera mea si ala de plastic. M-am resemnat, am cerut nota de plata si m-am uitat in urma sa nu fi lasat vreo amprenta pe masa lor. Apropo, scaunele nu sint comode.

George GURESCU