În curba banilor

„Trei sute de mii pe un ceas pe ca­re am dat de șase ori mai mult? Asta-i hoție la drumul mare, dom’le. Așa ceva n-am mai pomenit”, se răs­tește un tînăr enervat la vîn­ză­to­rul al cărui chip abia se zărește de du­pă fe­reastra mică a ghișeului de la ama­net.

Întinde mîna după obiectul care tocmai a fost expus unei expertize „me­di­co-financiare” și îl înșfacă cu ciudă, continuînd să șuiere ceva printre dinți. „Mă întreb oare dacă îmi dau măcar un sfert din preț, dar cred sînt mai idealistă de felul meu”, se întoarce re­semnată Alina, tipa din fața mea, în timp ce dezvelește cu grijă, dintr-o eșarfă neagră, un laptop roșu, Vaio.

După vreo cinci minute de ins­pec­ție, verdictul e unul dur. „Dom­ni­șoa­ră, mai mult de 18 milioane nu pot să vă dau pe el. Are multiple zgîrieturi, văd că e desigilat. Asta-i cea mai bună ofertă pe care v-o pot face”, îi spune vînzătorul pe un ton sec. Alina ezită o clipă. Își mușcă buzele. E tentată să ia laptopul de pe tejgheaua ghi­șeului, dar îl împinge resemnată cu un deget către vînzător, spunînd scurt: „Accept”. Apoi, către mine: „Știi, sînt studentă. Laptopul l-am pri­mit de la părinți, țin mult la el, dar prietenul meu are niște probleme acum. Pentru el fac asta și sper să nu îmi pară rău”, îmi mărturisește oftînd, în timp ce ur­mărește cu mare atenție cum bărbatul îi numără banii: „Și cu asta optișpe. Dacă peste 30 de zile nu veniți, îl scoatem la vînzare”.

Amanet, varianta stradala

Dinspre tonetele din Nicolina co­tesc imediat stînga și la parterul unui bloc văd cum e anunțată, scrisă alb pe roșu, marea ofertă: „Comision minim: doi la sută”. În dreapta, cîteva mărci de produse: laptopuri, ceasuri, aur 18 karate, telefoane. Dar cînd intru ni­me­resc direct într-o ceartă. „Cum don’șoară? Chiar așa, pe față, îmi zici că-s hoț?”, se arată indignat un bărbat robust la vreo 30 de ani, cu tenul mă­sliniu și cu un fes negru. De cealaltă parte, vînzătoarea încearcă să îi ex­pli­ce că nu îi poate primi cele două telefoane, dar bărbatul mai tare se în­că­pă­țînează: „Nu plec de-aici pînă nu îmi dați banii”, se răstește la femeie, aruncîndu-și de nervi fesul pe jos. Vă­­zînd că nu le merge, amicul cer­tă­re­țu­lui, la fel de bronzat, îl trage într-o parte, „Poate nebuna as­ta mai cheamă și poliția”. Așa că pleacă, trîntind zgo­motos ușa în urma lor.

„Ne pare rău pentru incident. Sînt clienți obișnuiți”, încearcă să dreagă lucrurile vînzătoarea. La rînd, stă un alt bărbat, cu părul cărunt. Întinde o su­mă de bani și spune scurt. „Atîta am. Aș vrea să îmi găsiți un mp3 pla­yer. E pentru fiica mea, face 16 ani”. După nici două minute, tranzacția se încheie. Ies după el, dar în fața ama­ne­tului dau peste cei doi clienți de mai devreme. „Don’șoară, nu vă in­te­resează un telefon?”.

Roxana MĂCIUCĂ