De la Mediterană la Bahlui
1001 de măști 30 octombrie 2012 Niciun comentariu la De la Mediterană la Bahlui 0În Campusul Tîrgușor Copou te simți ca într-o fortăreață pentru că indiferent de unde vii, dai peste excavatoare, falnice straje ale căminelor studențești. Prin urmare, nici nu apuc să ies de pe aleea care duce către cantina de la Agronomie că atenția îmi e atrasă de cîteva salopete.
Șase oameni și-au găsit scaun și masă pe cîteva bucăți de beton, pe o roabă sau mănîncă în picioare. Nu a terminat nici unul facultatea, iar cîțiva dintre ei nici liceul, dar se laudă că au „școala vieții” și spun ei că asta i-a făcut mai înțelepți.
Toți bărbații mănîncă cu poftă din merindele aduse de acasă sau cumpărate de la vreo alimentară de lîngă punctul de lucru. Doar unul dintre ei privește încruntat în pămînt. Intru în vorbă cu el și, deși se uită pieziș, parcă spunîndu-mi „ce mă interesează”, îmi răspunde totuși. Aflu că îl cheamă Sandu și abia a împlinit 29 de ani, însă arată cu zece ani mai bătrîn. Are o înfățișare scheletică, cu pomeții uscați și ochii intrați în orbite, iar hainele prea largi par a se scurge de pe el. Pînă și casca i se leagănă pe cap ca și cum ar sta într-un par. Imediat ce stinge o țigară își aprinde alta. A terminat înaintea celorlalți pauza de masă pentru că „nu-ți ia prea mult să termini cîteva măsline, o bucată de salam și o sută de grame de telemea. Ăsta-i meniul care mi-a intrat în sînge în Grecia”, spune bărbatul mărunțel. S-a întors în țară de cîteva luni împreună cu unchiul său. Timp de doi ani nu s-au întors. Au fost nevoiți, pentru că își găseau tot mai rar de lucru pe-aici.
Muncitor, caut nevastă
Era tocmit cu ziua de oricine avea nevoie de el, „de la cărat navete cu băutură în taverne pînă la udat nuci în grădinile oamenilor”, dar de cele mai multe ori lucra în agricultură. „Era așa de cald acolo că după jumătate de zi de muncă parcă nu mai aveai ce transpira. Iar cînd ajungeam să fac un duș, seara, mi se desprindea pur și simplu părul de la subsiori.” Dar nu munca l-a fugărit din țara lui Homer, ci traiul din ce în ce mai greu și banii tot mai puțini. „Cum nu lucram cu carte de muncă, mai primeam și țepe. Munceam cîte o zi fără să vedem un ban, doar pe mîncarea și apa pe care ne-o aducea la amiază”, povestește Sandu, iar fiecare propoziție i se termină cu cîte o înjurătură. Deși mici și afundați în orbite, ochii scînteiază viu, iar buzele i se strîng a ură.
Muncitorii termină într-un final prînzul și pun departe furculițele și-și iau în primire lopețile, gălețile cu mortar sau mistriile. E semn că și Sandu trebuie să se întoarcă la muncă, iar după ce trage din țigară pînă ajunge la filtru îmi spune care-i de fapt durerea lui. Nu vrea nimeni să-l ia de bărbat.
Andrei MIHAI









Adaugă un comentariu