Cu trudă îmbietoare către Sfînta Parascheva

Trenurile sfintei ajung burdușite cu oameni în Iași cu aproape o săptămîna înainte de 14 octombrie. Grupuri organizate dinspre Vrancea, Buzău, Adjud și Bacău se unesc în credință și cu scău­ne­le­le în plasă se pornesc la drum. „Numai dacă mergi cu dragoste și cu inima îm­pă­cată îți ajută sfînta, că dacă mergi de fală, nu te-ascultă”, îi spune Aneta ve­ci­nei sale Parascheva, în gară la Rugi­noa­sa. Cele două femei, trecute de 70 de ani, s-au urcat în trenul Suceava-Iași din Paș­cani. Cu cîte două desăgi în mîini și în­so­țite de alte 15 sătence din Sascut au ple­cat spre Sfînta Parascheva înfofolite ca la Polul Nord. Fetele, femeile și bătrînele din județul Adjud se bucură ca niște co­pii că în cîteva ore se vor așeza la rînd și-i vor spune ocrotitoarei Moldovei de ce au nevoie. Mămăița Parascheva vine la Iași de șase ani. Își lasă bărbatul acasă, că e pălimar și nu poate lipsi de la biserică nici o zi, se îmbracă gros să nu o tragă curentul la operație și pleacă la Iași. În fiecare toamnă, doi sfinți mari o poartă pe drumuri. Odată Sfînta Parascheva, pe 14 oc­tom­brie, și peste nici două săptămîni, Sfîntul Dimitrie cel Nou de la București. „Nu mă plîng de trudă. Merg pentru că sfînta îmi ține copii în serviciu și casa în tihnă”, îi mai povestește bătrîna Anetei, în timp ce trenul se apropie de Iași. La des­tinație coboară primele din tren și pornesc cu pași grăbiți spre „coadă”.

Drumul pelerinilor pare nevoios și tru­dalnic, dar ei au puterea să-i mulțumească lui Dumnezeu că i-a învrednicit să ajun­gă încă o dată lîngă aceeași raclă cu sfinte moaște la care s-au închinat și anul trecut.

Drumul pelerinilor pare nevoios și tru­­dalnic, dar ei au puterea să-i mulțu­meas­că lui Dumnezeu că i-a învrednicit să ajun­gă încă o dată lîngă aceeași raclă cu sfinte moaște la care s-au închinat și anul trecut. „Să cumperi tot ce vezi aici îți trebuie o sa­coșă de bani”, exclamă o femeie pe lîn­gă mitropolie și o îndeamnă pe înso­ți­toa­rea sa să înainteze pe bulevard, fără să se mai oprească pe la toate tarabele întoc­mi­te ad-hoc. Totuși în primele zile de săr­bătoare, icoanele, cărțile, veșmintele pre­oțești sau veiozele cu sfinți sînt vîndute mai ales de către călugări și călugărițe, vîn­zătorii ambulanți fiind mai puțini la nu­măr, iar plasticul lor mai puțin prezent la sărbătoarea Iașului.
Pentru Vasile este a doua oară cînd vine de la București la Iași ca să se ală­ture alaiului de pelerini care o ce­le­brea­ză pe Sfînta Parascheva. „Pînă acum doi ani, eram Toma Necredinciosul. Însă am deschis într-o zi pe Trinitas TV și am ni­merit la emisiune despre preotul Ar­se­nie Boca, Sfîntul Ardealului. M-am uitat la fotografia sfîntului și am simțit un fior dumnezeiesc. Părintele nu avea o privire omenească, ci una dumnezeiască și m-a făcut de am luat primul tren spre Pris­lop, acolo unde e înmormîntat”, îmi spu­ne inginerul, retrăgîndu-se pe o bancă liberă de lîngă mitropolie.

Vasile e venit de vineri în Iași și pînă marți doarme în catedrala mitropolitană alături de alți pe­lerini din diferite colțuri ale țării. „Anul ăsta e mai bine or­ga­ni­za­tă sărbătoarea pentru că i-a dat deoparte pe vînzători cu chioș­cu­ri­le lor și acum pu­tem purta de grija sufletului”, mă asigură bucureș­tea­nul, re­cu­nos­cuîndu-mi apoi că de Iași îl leagă o iubire mă­rea­ță față de cel mai ma­re poet al românilor căruia de doi ani de zile îi pictează chipul, Eminescu.