Cu halba la fereastra ta

Sc. Viga Dicu SRL nu promite foar­­te multe lucruri. Iar despre florile ar­tificiale pe jumătate negre uitate în pa­hare pe post de vază, fețele de masă cu urme de arsuri de țigară și boxele pră­fu­ite suspendate de tavan nu se poate spune că te îmbie să-i calci pragul.

Însă zîmbetul îmi revine pe buze în momentul în care aflu că o halbă de Că­limani de jumătate costă un leu cincizeci, iar pentru una „de boier”, după cum îmi recomandă un mesean o Timișoreana, trebuie să mai scot din buzunar un leu. Cu o privire piezișă, o barmaniță durdulie se mișcă pînă în cealaltă parte a localului, la un dozator hrănit de două butoaie generoase, pentru a-mi aduce halba care mă va iniția în boierime. Și nu știu la ce s-au gîndit cînd au pus dozatorul acolo, exact lîngă fereastră, fiindcă afară nu există vreun indiciu care să trădeze existen­ța unei terase. Cît despre clienții ba­ru­lui, toți sînt veniți singuri și stau în aceeași poziție, fie cu cotul pe masă și bărbia-n palmă, fie cu o mînă pe sticlă și cea­lal­tă pe telefon. Doar la masa de lîngă ușă se face uz de ambele scaune, cu doi bărbați ce discută despre spirtoa­se. „’Ăi, ce țuică făcea nea Gelu…ziceai că-i vin tonic. Păcat că a murit acum trei ani…mare alcoolist și ăsta ’nezău să-l ierte”.

Aparatele, ochiul dracului

După subiectele de discuție, mi­ro­sul de țigări ieftine și horele care cîn­tă în surdină la televizor, ai putea cre­de că media de vîrstă din birt e mai mare de 60 de ani, însă doi tineri brus­chea­ză încă de cînd am ajuns două din cele șapte aparate cu jocuri de noroc. Între ei, un domn fără păr în creștet, oftează și dă din cap dezamăgit cam o dată la zece secunde. Și unul dintre flăcăi e supărat. Îmbrăcat cu niște panta­loni albaștri, o geacă de fîș și un fes roz, acesta înjură și trîntește aparent alea­to­riu pe butoane. „Doamne ferește! Deci nu pot să cred așa ceva. Nu pot. Micuțule, mai dă-mi niște bani!”. Mi­cu­țul, așezat confortabil cu piciorul în­tre aparate, și cu o țigară între dinți, nu zice nimic. Își scoate mai apoi por­tofelul din care extrage o bancnotă de zece lei, și o flutură prin aer pentru pri­etenul său. Înarmat cu o nouă șan­să, băiatul bagă banii în aparat și, în speranța că-i revine norocul, își schim­bă poziția în care stă după fiecare apă­sare.

Dincolo de berea ieftină, barul mai are un punct forte. În interiorul său, o cămăruță mică servește drept ca­să de amanet, numai bună să-ți pui ve­righeta pînă la următorul salariu și să te bucuri de onoarea de a sta printre bo­ieri.

Iulian BÎRZOI