Cînd iepurele și țestoasa-s frați

Se îmbrăcau la fel, vorbeau la fel, se com­portau la fel și arătau la fel. Cu toate acestea, după ce Alex și Ionuț Răescu au terminat Academia Militară de la Câm­pu­lung Moldovenesc au realizat că, în ciuda asemănării fizice, nu au nici aceleași pa­siuni și nici aceleași visuri. Ionuț a ales să continue cariera militară, iar acum este student la Academia de Tehnică Militară din București, pe cînd Alex a ales să dea la Facultatea de Informatică în Iași. Acum, deși îi des­part aproape 400 de kilometri și, din cau­za regimului de viață diferit, seamănă din ce în ce mai puțin, au des­coperit cît de mul­te au de fapt în comun.

„Toată lumea zicea despre noi că ne înțelegem perfect, dar de fapt nu era zi în care să nu ne batem”, îmi po­vestește amuzat Alex în timp ce-și mai aprinde o țigară. Nici măcar regulile stricte ale Academiei Militare nu le puteau opri certurile și de aceea erau me­reu pedepsiți. Cu toate că se bă­teau aproape zilnic, Alex încă își amintește pri­ma ceartă avută cu fratele său. „A­veam vreo șase ani și atunci cred că ne-am certat pentru prima dată de la niște cuburi de lemn. Nu știu de ce, dar nu am putut uita asta”, îmi spune tînărul, mijind ochii parcă pentru a ve­­dea mai bine amintirea ce i-a re­ve­nit în minte.

În ciuda neînțelegerilor, profitau mereu de faptul că seamănă ca două boabe într-o păstaie. Au făcut schimb de nume de mai multe ori atunci cînd calitățile celuilalt erau folositoare, dar niciodată pe gratis. „Ionuț era foarte bun la sport, el era în echipa de atle­tism și se antrena mereu. Eu eram pa­sionat mai mult de informatică și pe asta mă concentram”, se scuză Alex înainte de a-mi povesti cum „l-au tras pe sfoară” pe profesorul de sport și, cu o poveste parcă ruptă din fabula lui Esop despre iepure și țestoasă, fra­tele său a alergat la proba de re­zis­ten­ță în locul lui. Însă nu a uitat să-și ia pla­ta, cei 5 lei pentru care făcuseră în­țe­le­ge­rea.

Și nu au trișat numai la sport. Aveau aptitudini diferite și la alte obiec­te, așa că mai testau vigilența pro­fe­so­ri­lor, care rar își dădeau seama pe care dintre cei doi frați îl ascultă la ore. Cu toate astea, între ei era mereu o bă­tă­lie pentru a vedea cine este mai bun, cine învață mai bine și cine are medie mai mare, purtînd parcă un joc de șah fără sfîrșit. „Pînă în clasa a X-a eu a­veam media mai mare, însă după aceea Io­nuț a început să învețe mai bine.” Și în privința banilor a fost la fel. Pînă în urmă cu cîțiva ani, Alex era cel care ape­la la fratele său atunci cînd por­to­felul i se golea, însă de cînd și-a găsit de muncă, locurile parcă s-au schimbat.

Nu doar pasiunile le erau altele, ci și modul în care se comportau. „Eu eram ceva mai rebel și nu prea mă gîn­deam în perspectivă, pe cînd Ionuț ana­liza mereu totul.” De aceea nici nu i s-a „potrivit” armata și regulile stric­te și a făcut tot posibilul să iasă „din sistem”. „Am ajuns un fel de oaie nea­gră a familiei. Eu am repetat primul an de facultate, pe cînd fratele meu a intrat la București, deși erau doar două lo­curi la mecanică pe toată țara și lua mereu premii la competiții. Îl invidiez așa pu­țin pentru unde a ajuns și ce a reușit să facă”, îmi spune ușor în­cur­cat Alex.

Anul acesta însă își vor termina amîndoi studiile, Ionuț Academia de Tehnică Militară, iar Alex Facultatea de Informatică. Se întîlnesc rar și de­vin parcă din ce în ce mai diferiți. Încă se ceartă cînd se mai văd, dar cu toate astea „pot zice că sînt mîndru de fra­te­le meu și știu că și el se mîndrește cu mine”.