Bijuterii de la un om la altul

În­căperea, nu mai mare decît o su­fragerie de apartament, era ticsită de fo­tolii din piele verde pe care zac ro­chii din lînă, pulovere tricotate, panta­loni de stofă, pălării de fetru, căciuli de blană și haine pentru copii, pe care au rămas pete de la o masă copioasă.

Îmi croiesc drum cu grijă printre cărucioare și tablouri sprijinite de fo­to­lii și mă opresc în fața unui Van Gogh. Mă apropii de pictură și lovesc cu gean­­ta o măsuță plină cu figurine de ceramică. Vînzătoarea, pe care nu o observasem pînă atunci pentru că era la fel de statică precum piesele expuse, scrijelește o literă în rebus, lăsînd o gaură în hîrtie și se uită spre masa care încă se clătina. O tînără brunetă cu pă­rul strîns în coc mîngîie o rochie de mireasă care mă duce cu gîndul la por­tretul de nuntă al bunicii, ce atîrnă me­reu strîmb în dor­mitor. Sfeșnice pentru lumînări, va­ze din lemn sau sti­clă, rațe din por­țe­lan, căni, casetofoane vechi, aparate ra­dio, bijuterii pe care vremea a lăsat amprente ruginii, halbe de bere de toa­te dimensiunile, scrumiere, cărți poș­ta­le, rame de fotografii, pahare de mar­tini sau tequila, suporturi de șer­ve­țele, genți vechi cu catarame aurii, pan­tofi cu botul pătrat sau ascuțit și adidași ponosiți – sute de obiecte stau înghesuite pe rafturile albe și îți atrag pri­vir­ea din toate colțurile. Doamna de la ca­să repetă din cînd în cînd robotic „în­căl­țămintea este la jumătate din pre­țul afișat”, iar cînd un domn întreabă de pre­țul unui tablou cu corăbii comple­tează „și tablourile tot la jumătate de preț”. Un bărbat analizează o pe­re­che de pantofi sport pe toate părțile „sînt de la Nike ăștia”, și îmi șoptește mîn­dru de chilipir.

Concurența

La cîteva blocuri distanță dau pes­te un alt second-hand. În vitrină stau cutii cu mărgele din lemn, inele cu pie­tre, cercei vintage și felurite insigne ca­re te trag de guler să intri. Cu greu o vezi pe doamna care vinde de după stativele cu lanțuri încurcate și coșurile cu brelocuri, broșe, butoniere, brățări și pandantive. Pe panouri din carton sprijinite de scaune din plastic, cum vezi vara la toate bodegile, sînt prinse cu bolduri zeci de perechi de cercei candelabru, cu libelule sau fluturi. De o țeavă lungă atîrnă lanțuri cu inimioare, păsări, steluțe, salbe, pietre de culoarea smaraldului, perle și un lanț cu dolar care face două prietene să rîdă în ho­hote și pînă la urmă sa-l cumpere „pentru cocalarul de frate-miu”. Cea care conduce peste comoara din Păcurari po­vestește că „mie nu mi-a plăcut ni­cio­dată să port mărțișoare prinse în piept, cum poartă toată lumea. Eu me­reu mi-am prins șnurul de la mărțișor în păr” și arată spre împletitura din pă­rul bălai. Apoi mută discuția într-un alt registru și vorbește despre zborul cu avionul la clasa I „ce comfort să-mi ofe­re de 800 de euro? Cică e spațios, dar ca la mine-n sufragerie sigur nu-i”.

Ies din magazin și după ce mai arunc o ocheadă în vitrină mă întorc și mai cumpăr o pereche de cercei bătuți în perle, iar vînzătoare îmi spune amu­zată că „toată lumea face așa”.

Ramona BALABAN