Un fotograf în zbor

A lucrat mai bine de cincizeci de ani în presa germană, dar și în ța­­ră, a fost reporter de front în cinci răz­boaie de pe trei continente. Ștefan Petrescu are acasă o colecție de zi­a­re și fotografii despre întreaga lui ac­tivitate, autografe și poze de la Kojack, prinți sau șeici din Orient, miniștri din toată Europa, pre­șe­dinți, împărați mongoloizi și a­min­tiri de la Nicolae Ceaușescu, al că­rui fotograf a fost la un moment dat.

Are alura unui intelectual se­ri­os, iar privirea lui trece prin len­ti­le­le ochelarilor mari. În prezent are mai multe expoziții de fotografie, iar cînd stă acasă se uită peste mun­ca lui de-o viață, articole, fotografii și albumul „România – o perspecti­vă aeriană”, o colecție de imagini vă­­zute cu ochii păsărilor, din avion. „E prima lucrare de acest gen din Ro­mânia, niciodată nu s-a mai fă­cut așa ceva. N-a avut nimeni posibi­­litatea, nici piloții profesioniști. Ei au avut anumite culoare de zbor, eu am mers în zig-zag”, și se spriji­nă în bastonul lui cu mîner elegant. A­re o proteză la un genunchi care i-a mai tăiat elanul artistic și profesi­o­nal. Problemele i se trag din răz­boi. „Înainte, cînd mergea ziaristul pe front nu era ca acum că pleacă împreună cu soldații. Eu îmi luam doi localnici cu mine pe care îi plă­team și ei îmi cărau aparatura și mer­geam singur în liniile inamice. O­da­tă m-au lăsat singur în mijlocul deșertului cu toate ale mele că se te­meau”, și îmi mai zice că nu re­gre­tă nimic din ceea ce a trăit.

Halat alb, trădător de țară

Înainte de ’90 a fost în Austria la un control pentru genunchiul ar­ti­ficial și, spre „surpriza” lui, l-a în­gri­jit un medic român. Bărbatul în ha­lat alb avea o carieră strălucită la cli­nica respectivă. „Mi-a zis că e bu­curos că a scăpat de țara lui, că nu mai vrea să audă de România și că să vorbim în germană, și nu în ro­mână că nu vrea să se afle care e naționalitatea lui. «Cum să vă placă România? Sînteți comunist, cred eu», mi-a zis el atunci”, în acel moment a „explodat”. „Cum? Care este țara în care te-ai format? Unde este țara în care ai crescut? Unde este familia și casa ta? Nu sînt comunist de­loc, dar dacă trebuie sînt și comunist”.

Acum îl dezgustă politicile in­ter­ne, administrația, instituțiile și a­u­­toritățile statului, dar rămâne rece la tot ce îi arată mass media. Nu mai părăsește țara decît ca să meargă la medici și la prietenii din presa germa­nă, e matur. Îi place să își po­ves­teas­că trecutul. După ce s-a angajat la vîrsta de 12 ani la ziarul sucevean „Zorii noi” a plecat din țară în 1964 pentru că atunci pasiunile au învins patriotismul, dar s-a întors în ’90 pentru că „am văzut toată lu­mea asta, pe toată și nicăieri nu e ca în România”.

Victor ILIE