Un „crop” pe Deltă

Săptămîna trecută, cînd a aflat că este printre cîștigătorii Universității din Missouri, Columbia, pentru cea de-a 66-a ediție a concursului inter­na­­țional de fotografie „College Fo­to­gra­pher of the Year” Alex nu era în ța­ră.

Se afla într-una din călătoriile sa­le în care-și apropie oamenii, le cîș­ti­gă încrederea, iar apoi arată și altora cum se descurcă lumea în Deltă, în Odorheiul Vechi, sau în Dubasari cu ajutorul saitului său, tomazatos.ro. „Eram la Su­lina, vară, cald, stătusem numai în cort ziua aceea, iar seara ieșisem pe canal să stau de vorbă cu sătenii pentru că ei făceau baie acolo după o zi din asta și așa, de nicăieri, a apărut o femeie care a intrat în apă cu totul. Din urmă se apropia cîinele ei. Ea s-a băgat în apă, el înota după dînsa, pînă cînd s-a urcat după gîtul ei. Soarele a­punea, iar eu aveam o lumină bună”, și atunci a apărut poza premiată zilele acestea de National Geographic.

Alexandru Tomazatos, student în anul al II-lea la master la Biologie, înrudit cu ținutul elen printr-un stră-stră­bunic stabilit la Sulina, și-a cum­pă­rat primul aparat foto în 2005, după ce a adunat banii munciți la părinți cu cei cîștigați de pe telefonul mobil pe care l-a vîndut.

Mai tîrziu, la faculta­te, avea să plece în Suedia cu o bursă Erasmus, iar în biblioteca de acolo, spune că a descoperit zeci de albume a foto­gra­filor contemporani, „și atunci am zis că asta vreau să fac. Numai că, fiind foarte departe de casă, credeam că dacă nu ajung mai repede în Su­lina o să se dezintegreze Delta aia. Cînd o să ajung, ea o să fie dezinte­gra­­tă, iar eu nu voi fi încă format pe di­recția mea fotografică”.

Lilieci în Basarabia

Pe urmă, anul trecut, în primă­va­ră cu rucsacul și camera aproape, A­lex s-a pregătit să poposească pe la ro­mânii din Basarabia. A stat cazat la hotel, la mănăstiri și în cele din ur­mă a împărțit pămîntul rece cu mona­hul Eftimie, un om al stîncilor, care se nevoise în peștera ce ține de mă­năs­tirea Butuceni timp de 8 ani. În chilia de sub deal, „ziua luminau zeci de lumînări, iar noaptea din crăpături ieșeau liliecii”. A admirat răsăritul a­lă­turi de pustnic timp de trei zile. Din Vi­nerea Mare, pî­nă în prima zi de Paște. După O­r­heiul Vechi, s-a îndreptat că­tre Trans­nis­tri­a, în Dubasari. „Aici țineam a­pa­ra­tul ascuns, mă feream de gărzi și că­u­tam lumina bună pentru că nu aveam voie să fac poze Statuii lui Lenin sau sediului Guvernului fără autorizație”, iar la un moment dat mai să rămînă fără cameră din cauza unui scanda­la­giu, abia ieșit din închisoare, singurul om din zonă care știa română și care pusese ochii pe aparatul studentului.

Alex este o fire uscățivă, care pî­nă acum cîțiva ani obișnuia să fugă de oa­meni și să se ocupe mai mult de plan­te și animale. Acum, de cînd a des­coperit fotoreportajul „se întîmplă in­vers, trebuie să mă apropii mai mult de oameni, pînă să devenim intimi”. Locul pe care l-ar fotografia cel mai des este Delta, „un subiect care este mai aproape de mine, cu oa­meni cărora le cîștig mai repede în­cre­derea, pentru că eu prefer să merg la oameni cu picioarele mele și să nu stau în copac ca paparazzi”.

Iulia CIUHU