Ultima gospodină din Codrescu

Sprijină mătura de perete și își a­prin­de o țigară, apoi își ferește repede mîi­nile din raza mea vizuală, nu cum­va să observ oja sărită de pe unghii. Zîm­bește cu aerul unui copil care se teme de privirea mamei, după ce a stri­cat ceva. Nu are mult peste 40 de ani, iar cele cîteva fire de păr alb sînt mai degrabă de la con­dițiile în care muncește decît de la vîrs­tă. „Nu a fost niciodată mai curat, eu lucrez aici de cinci sau șase ani, nici nu mai știu. Dacă nu mă crezi, întreab-o pe colega mea, ea are mai bine de 30 de ani de cînd face asta”. Femeia, o doamnă roto­fe­ie în pra­­gul pensiei, o privește complice pes­te ochelari, dînd din cap și spune, cu o vădită lehamite în glas: „Asta e, nu a fost niciodată altfel, să știi. Că de­geaba vă plîngeți voi, acu­ma. Așa s-au plîns fetele cu bun simț în fiecare an, da’ așa a fost me­reu, ce să-i faci?”, a­poi pleacă.

„Bine că vin la facultate, dar o toa­letă sau o chiuvetă nu știu să fo­lo­sească. Eu n-am decît liceul și tot n-aș face așa. Ce, tu crezi că acasă la ele a­șa fac? Nu, acasă la ele respectă munca, numai aicia-și bat joc că deh, pros­tu’ vine-n urmă și șterge”, apoi trage ultimul fum din țigară și o aruncă, stingînd-o tacticos, în coșul de gunoi din fața căminului. Nu așteaptă s-o în­treb eu nimic și adaugă: „da, la băieți e mai curat. Bine, că e și un singur e­taj. Dar nu găsești niciodată după robinete la duș ce găsești la fete. Te sperii, nu alta”.

Aflu de la ea că are doi copii, dar că „nu i-aș lăsa să stea-n cămin. Tu nu vezi ce-i aici? Eu vin dimineața la șapte la muncă și tot mai sînt care se-ntorc beți din discotecă. Eu nu aș strica așa educația la copiii mei, cum să-mi bat joc de ei așa?”

Pentru că fermuarul nu mai merge de­mult, femeia își strînge ambele părți ale hanoracului prea larg pe lîngă corp, profilînd o siluetă suplă, fără trăsături pro­eminente. Aprinzîndu-și o a doua ți­gară, îmi arată mîinile curate, cu niș­te adîncituri fine crestîndu-i pielea, cu un­ghii îngrijite. Îmi zice pe un ton jos, secretos: „De la mama mea am învățat că o femeie trebuie să aibă mîinile și încălțămintea perfecte, că res­tul nu contează. Azi a trebuit să-i dau doamnei administrator o foaie, nici nu știam cum să le-ascund mai repede”. Îmi spune că mama ei avea șap­te clase, dar era o femeie res­pec­ta­bilă, nu ca fetele de-acum, care vin di­mi­neața-n cămin pe șapte cărări, mai mult dezbrăcate și care habar n-au reguli elementare.

Stinge și țigara asta, apoi și-a­min­tește de un banc auzit recent: că dacă pe vremea ei fetele erau gospodine la fel de bune ca mama, acum beau la fel de mult ca tata.

Livia RUSU