Răscolind în amintiri

1001 de chipuri Niciun comentariu despre Răscolind în amintiri 107
Andreea Ioana Hefco, un psihiatru ieșean

În mintea umană pot privi doar cei cărora li se permite acest lucru. Puțini au ocazia să privească dincolo de aparențe, iar oamenii se des­chid cel mai adesea doar atunci cînd au nevoie de ajutor. Andreea Ioana Hefco este medic specialist psihiatru, unul dintre acei oameni în fața căruia măștile cad și poveștile de via­ță sînt dezvăluite, iar pacienții vin la ea pentru a căuta sprijin. De la biroul din cabinet, ea le zîmbește larg celor care o vizitează și îi pri­veș­te blînd, încurajîndu-i să se des­tăinuie.

În timpul facultății nu s-a gîndit că o să devină psihiatru. Prima specializare aleasă a fost medicina de urgență, care nu i-a plăcut fiin­dcă manevrele erau aplicate pacien­ți­lor la foc automat și nu avea timp să dis­cute cu ei, să-i cunoscă. Apoi și-a dat seama că i se potrivește psihiatria și de cînd a început să profese­ze nu s-a gîndit o clipă să renunțe. Cî­teo­dată crede că nu este su­fi­cient de pregătită și este copleșită de complexitatea minții umane, dar ră­mî­ne conștientă că prin meseria ei, ea are puterea de a schimba cursul unei vieți omenești.

Viața ca luptă de vindecare

În experiența ei, a întîlnit și ca­zuri ale căror rezolvări i-au fost pe­s­te pu­tere. „Sînt situații în care pa­cien­tul nu cooperează, apelează la mi­ne numai pentru medicamente sau pur și simplu eu nu pot determina cauzele simptomelor pacienților”, spune Andreea sorbind din cana cu ceai fierbinte de pe biroul ei. Pen­tru ea, lucrul cu mintea umană e di­ficil, uneori nesatisfăcător. Aceas­ta e complexă și funcționează cu ti­pa­re și programe din care omul iese foarte greu și de aceea uneori simte că se luptă cu morile de vânt, dar e hotărîtă să continue lupta.

Cel mai mult o impresionează persoanele care vor să lucreze, pe care le in­te­re­sează care este cauza afec­țiu­ni­lor și vor să fie vindecate. Mulți oa­meni nu caută vindecare, ci vor doar să se simtă mai bine. Vindecarea e un proces dureros, de durată, care ne­cesită onestitate, curaj, determi­nare și voința de a săpa în trecut.

Fiecare pacient care îi calcă pra­gul cabinetului aduce cu sine o po­veste de viață cu tîlc. I-a rămas în minte povestea unei studente care are un frate schizofrenic și căruia i-au murit ambii părinți. Mama ei a murit de cancer, iar tatăl a decedat de curînd, dar modul în care s-a comportat acesta cu copii lui i-a marcat pe viață pe cei doi frați. Tatăl lor era un perfecționist care îi mustra pentru cele mai mici nereușite și nu îi încuraja ni­cio­da­tă, lucruri care le-au afectat profund personalitatea și care le-au cauzat tul­burări emoționale grave. Cînd studenta a venit la ea în cabinet, simptomele ei îi spuneau medicului într-un fel această poveste. În­tîm­plările, puse cap la cap ca piesele de puzzle, revelau o poveste de via­ță demnă de un roman.

Andreea a întîlnit și pacienți care în viața reală purtau măști ce nu le-au dat jos vreodată, ajun­gînd să confunde masca cu felul lor de a fi. În acest context, e greu să le dovedești oamenilor că măștile le ușu­rează viața, dar le acoperă esen­ța. Sînt anumite măști pe care nici în cabinet nu și le dau jos fiindcă acest tip de expunere și vulnerabilitate nimeni nu și le asumă.

Articole similare:

Autor:

Roxana GĂINĂ

Iubesc Bucureștiul și scriu despre el atunci când mi se face dor.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top