Rafia frumos mirositoare

Viorel nu primește pachet cu mîn­­care. Viorel primește în schimb, oda­tă pe lună, direct din Ita­lia, o gean­tă cu parfumuri numai bune de vîndut „la preț de producător” altor tineri din Tudor. Și toți îl știu, nu li­peș­te anunțuri publicitare pe stîlpii din campus sau pe afișierele de la parterul căminelor. Clienții vin di­rect „la sursă”, la camera 56 de la eta­jul 5, și cer „un Armani la 800” sau, dacă iau și un Bvlgari, Viorel le lasă pe amîndouă la 140 de lei. El și Mihai, prietenul lui din Bâr­­­­lad care n-a prins cazare, dorm în același pat.

Împreună fac și afa­ceri, altfel n-ar avea bani de chefuri, haine de firmă și pariuri spor­ti­ve. Pe vremea cînd stăteam în Tu­dor, odată la cîteva săptămîni îi ve­deam cu cîte o geantă de voiaj pli­nă cu pachete învelite în carton pe care se grăbeau să le desfacă și in­spec­teze. „Hai să-ți arăt cum îți dai seama că parfumul e de firmă”, se lăuda Mihai. „Îl iei așa și-l scuturi bine și te uiți după, dacă face bule la suprafață e original, dacă nu fa­ce deloc bule e făcătură, n-are rost să dai mai mult de 500 de mii pe el”, explica acesta, cu un ton de fin cunoscător al regulilor acestui tip de comerț.

Studenția-i „parfum”

Îl mai caută din cînd în cînd pe Viorel „băiatul cu marfa”, un tip scund și butucănos, la vreo 25 de ani. Nenorocul lui e că de multe ori vine să-i aducă produse noi cînd se apropie ziua din lună în care trebu­ie să plătim căminul. Atunci Viorel dispare ca prin minune și ne lasă pe noi să ne tocmim cu administratora și să inventăm scuze pentru al nostru coleg de cameră din Vaslui.

Viorel și sîngele colegilor

Invidioși pe succesul lui în afa­ceri, colegii de la cealaltă cameră de pe modul îi lasă întotdeauna me­­saje amenințătoare, și nu întotdeauna creș­tinești sau corecte gramatical, la baie. Însă pumnii lui sînt la fel de a­gili ca atunci cînd a­mes­­tecă zarurile la table, așa că nu se teme de ei. Așa că, după ul­ti­mul me­saj „postat” de Viorel pe pe­re­te­le din baie, „Spu­neți-mi în față da­că aveți sînge în voi”, conflictul s-a aplanat fără văr­sare de sînge, doar cîteva guri de be­re, ca-n­tre noi prieteni. Pî­nă la urmă cred că a re­ușit să le și vîndă un parfum sau două.

Pe la sfîrsitul anului universitar a dat lovitura, cîștigînd, după cum s-a lăudat cînd l-am văzut prima oară după cinci zile în cămin, și atunci amețit, 20 de milioane la ru­le­tă. „Băi, mă scuzi, te-aș fi cinstit și pe tine dacă te prindeam mai dev­reme în cameră, acum am spart iar banii, că m-am dus iar la jo­curi”, s-a scuzat atunci Viorel. Nu m-am supărat defel, ba chiar mi-au prins bine cei cinci lei pe care mi i-a re­tur­nat după patru luni.

Ioan STOLERU