Progresiști în Zona Industrială

Iulia ridică ochii în tavanul pătat și-și numără în șoaptă pe degete exa­me­nele de săptămîna viitoare. Nu de alta dar, dacă va fi prea aglomerată cu facultatea, va trebui să amîne repe­ti­țiile cu trupa pînă cînd va fi mai liberă.

„Rămîne pe săptămîna viitoare, băieți, tot sîmbătă, că scap de exame­ne pe vineri”, hotărăște tînăra studentă la Litere. E solistă în Ten Years Gone de prin martie anul trecut și cea mai tînără printre colegii de trupă. Tî­năra șatenă căreia nu i se distinge pic de accent românesc cînd interpre­tează pie­se de la U2 sau Radio­head cîntă din clasa a IX-a cînd a început să sus­țină concerte cu o for­ma­ție de blues din Roman. Și nici acum nu are nici o problemă cu faptul că „mereu am lucrat cu băieți cu cel puțin 7-10 ani mai mari și cu toate astea nu m-am simțit niciodată exclusă. Partea bună e că asta a însemnat pînă acum că își cunosc meseria”, mă asigură tînăra ca­re zîmbește copilăresc. Ten Years Gone e numele unei piese de la Led Zeppelin, o veche și statornică pasiune a lui Bogdan, basistul trupei, care înregistrează cover-uri la piese Led Zeppelin și Pink Floyd de cîțiva ani încoace. Ultima formulă s-a cizelat în ultima parte a anului trecut de cînd piesele alese pentru reinterpretare s-au înscris în majoritate în genul progressive rock și metal.

Porniți de zece ani

Iulian, unul din cei doi chitariști, și Emanuel de la clape, veteranul trupei au cîntat ani de-a rîndul cu Ac­vila, tru­pa ieșeană îngropată în legendele urbane ale orașului care s-a destrămat pe la începutul anilor 2000.

În studio-ul strîmt de la ultimul etaj al clădirii imense IașiTex din Bu­lar­ga instrumentele abia încap, dar „Jerusalem” a lui Anouk pe vocea caldă a Iuliei face pereții subțiri să vibreze în acordurile instrumentelor pe care încep să le împacheteze meti­cu­lous la finalul fiecărei repetiții.

„Noi repetăm în studio-ul celor de la Bucovina, dar îl pun la dispoziția trupelor care au nevoie de o sală de repetiții”, mă lămurește studenta la fi­na­lul repetițiilor. Îmi povestește e­moționată de timpurile cînd ajunsese anul trecut în Iași și căuta să cînte în­tr-o trupă pentru că „facultatea nu e de ajuns, nu m-am simțit niciodată destul de împlinită dacă n-am avut o­cazia să cînt. Mi-aduc aminte cînd îmi povesteau colegele mele de ca­me­­­ră a­nul trecut că repetam piese gîngurind prin somn”, chicotește Iulia.

Primul concert l-au avut în de­cem­brie 2011, după aproape un an de repe­tiții. Au cîntat în Tavernă și nu s-a cunoscut în ritmul vocii tinerei so­liste ori din continuitatea instrumentalului că se aflau pentru prima dată în fața u­nui public sub această titu­latură. Și dovadă atunci a fost bisul și barul întunecos plin ochi de pletoși cu ținte și insomniaci în cămăși cadrilate.

Alexandra PANAETE