Educația schițată-n umbre

Într-un mușuroi zgomotos de oa­meni care se mișcă haotic în toate di­recțiile, un băiat cu părul zbîrlit de vîntul călduros de mai, privește cuvi­incios pe sub ochelarii mari cu ra­me negre. Îl recunoști pe Ștefan du­pă portofoliul cu schițe pe care îl ți­ne strîns la piept, ca pe un talisman ne­prețuit, și te îndeamnă să-l răs­fo­iești. Energia pe care-o transmite te pro­voa­că parcă să vezi în ce culori îi sînt desenate paginile. Ștefan Costin este student în anul I la departamen­tul de Design, al Facultății de Arte Vi­zuale și Design, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și se declară un pasionat al conturu­ri­lor, formelor și ideilor.

Dorința de a învăța să tran­spu­nă responsabil cîte-un strop din tai­nele imaginilor l-a determinat pe Ște­fan să se înscrie în competiția pentru conceperea unui nou logo pentru Festivalul Internațional al E­du­ca­ți­ei. După două săptămîni de studiu, foi pline de cuvinte care să dea vi­goa­re ideii de educație internațională și vreo două-trei zile de idei coapte la foc mic, pe care a presărat și o notă cu „identitate culturală”, și-a făcut o mapă încăpătoare de sugestii de fon­turi și încadraturi, pentru ceea ce ur­ma să fie noua siglă a festivalului. N-a crezut că este cîștigătorul pînă în momentul în care a fost anunțat și asta nu pentru că nu tratase com­pe­tiția cu seriozitate, ci pentru că sim­țea că poate fi loc și de mai bine.

Muncă de documentare

Deși părinții săi sînt programatori și i-au cultivat de mic gîn­direa pragmatică, tînărul a sim­țit, încă din clasele mici, o înclinație că­tre artă, sub toate variațiile sale de for­mă și font. A început cu muzica, imediat după ce și-a convins tatăl să cum­pere o chitară la care să poată în­vă­ța să se joace cu notele. Nu i-a luat mult timp pînă a ajuns să cîn­te, așa cum spune rîzînd, în „trei tru­pe și jumătate”, căci ultima trupă pe care și-o făcuse cu niște prieteni n-a a­pucat să mai aibă niciun concert, spre deosebire de primele trei cu ca­re a participat la balurile bobocilor de prin licee.

O pasiune a dus destul de repe­de la o alta, iar Ștefan a început să cum­pere CD-uri și casete mu­zi­cale, doar pentru a putea studia mai îndeaproape desenele de pe car­case. „Îmi plăcea să înțeleg ce a vrut artistul să transmită prin imaginile res­pective sau prin îmbinarea culorilor. Urmăream să văd cam cît de bi­ne exprimă asta ideea albumului”, spune băiatul în timp ce îți plimbă de­getele peste niște foi lucioase, fru­mos ordonate pe masă.

Așa a început să deseneze, la în­ceput mai stingher și apoi, pentru că a simțit că poate mai mult, din ce în ce mai bine. Pasiunea asta nu s-a ma­terializat foarte repede, căci după ter­minarea liceului a ales să se înscrie la Arhitectură, simțind că acolo vii­to­rul poate fi mai sigur. După patru ani în care a fost încercat de gîndul că ale­gerea n-a fost cea potrivită a prins curaj, mai întîi să-și schimbe domeniul și mai apoi să pariticipe la concursuri de design și să lucreze ca să se claseze printre primii.

Vede în asta un mod de exprimare a crea­ti­vi­tă­ții, dar mai mult o muncă de documentare, o analiză atentă a subiectului și o studiere a pieței, iar ulterior, o așezare a ideii pe hîrtie. „Nu cred că designul în­sea­mnă artă, ci mai de­grabă un răs­puns dat la o pro­ble­mă. Acest răs­puns se găsește doar prin­tr-o cerce­ta­re în­de­lungată a temei și apoi prin crearea unui concept. Asta este cea mai simplă parte”.

Spre evoluție țintește și de a­cum, căci își do­rește ca peste vreo 10 ani, cînd a tre­cut deja prin cîteva firme de la care a reușit să învețe cum devine de­sign-ul o meserie, să poate avea o firmă proprie, pe care
s-o ancoreze în tehnologia modernă care, conchide el, este „cheia vii­torului”.