Printre ziduri, în căutarea Carpaților
1001 de chipuri 7 noiembrie 2011 Niciun comentariu la Printre ziduri, în căutarea Carpaților 0Din numele scris pe zidul fostei fabrici de Țigarete lipsesc două litere care stau acum sub un morman de frunze tomnatice. Iar din clădirea în care s-au născut „Carpații” lipsesc pereți, stîllpi și geamuri. Unde odinioară mișunau oameni, latră cîini fără stăpîn. Trecătorii nici nu mai întorc privirea cînd trec pe lîngă clădire, priveliștea a devenit pentru ei la fel de obișnuită ca o zi de vineri.
La poarta fostei fabrici, și nu la cea a Raiului, veghează Petru, un bărbat la aproape 30 de ani, care de cîteva ori pe săptămînă ascultă radio în micul său oficiu de la „Țigarete”. Amintirea perioadei în care la manufactura de tutun se lucra cu motoarele turate la maximum nu îi trezește nostalgie. „Eu urăsc locul ăsta! Mă enervează și mă deprimă!”, spune el aruncînd o privire pe geamul mic din oficiul său. Cămeruța are o sobă din tablă improvizată și din cînd în cînd Petru își mai aprinde cîte o țigară la focul care arde mocnit. Fosta fabrică este bîntuită, asta e clar. Și doar dacă fantomelor le-ar fi de folos pe lumea de dincolo poarta de la intrare sau cablurile din fier, am crede că sînt ele cele care mișună nopțile pe aici. Paznicul dă din umeri a neștiință cînd îl întreb despre doi bărbați pe care i-am văzut printre zidurile clădirii cărînd saci. „Cred că sînt niște lucrători pentru proiectul ăsta al lui Ceaușescu”, răspunde amuzat și un gînd îl face să rîdă zgomotos. „S-ar răscoli Ceașcă în sicriu de 1000 de ori dacă ar vedea ce-a rămas din panarama asta de «Țigarete»”.
Ultimii locuitori nu sînt oameni
De ultimele cărămizi și urme de fier au grijă „lucrătorii pentru proiectul lui Ceaușescu”, cum le-a spus Petru – hoții de fier vechi – cum le-ar spune lumea. Doamna Geta vine de ani și hrănește cîinii care și-au făcut din fosta fabrică un stăpîn de nădejde care îi apără de frig. Și de oameni pentru că „au fost chinuiți și abandonați înainte să ajungă aici. Fiecare are povestea lui. Uite, Sura a fost găsită într-un container”, spune binefăcătoarea mîngîind blana cățelului pistruiat.
Asociație sportivă din cărămidă sfărîmată
Doamna Geta își amintește că înainte, „prin ’77, producția era foarte mare și se lucra cu seriozitate. De gard nici nu aveai voie să te apropii, creșteau doar trandafiri”. Gardurile au căzut pradă iar în locul florilor cresc mărăcini și răsar sticle de plastic. „Aici, sus, era o bază sportivă, scrie pe partea cealaltă «Asociație sportivă». Iar aici era cantină, veneau și copii ca să servească masa, sînt poze în care apar și ei pe sus”, mărturisește doamna Geta. Clădirea spre care arată femeia se sprijină în niște pereți fragili precum o cutie de chibrituri. Nu mai are geamuri și înăuntru, pe jos, se amestecă bucăți de gresie și cărămidă sfărîmată.
Pilonii din fosta sală de producție fac umbră pe podeaua cimentată pe care pașii lasă un ecou de pustiu. Într-un colț, îngrămădită, văd o plapumă murdară, ruptă din loc în loc și alături, o sticlă de bere pe fundul căreia se mai scaldă cîteva picături de alcool. La etaj, printre bucăți de ciment și cioburi găsesc un morman de hîrtii vechi. Una dintre ele este un bilanț de producție, ultima însemnare datînd din mai 2002: „Denumirea produsului: «Carpați». Bucăți predate: 5 (cinci)”. Este posibil să fie ultimele cinci pachete de țigări care au ieșit pe poarta unității. Acum pe poartă ies doar cîinii. Dar, vai, am uitat că nu mai este poartă.
Cristina BABII









Adaugă un comentariu