Pietrele lui Marte

Mărțișoarele Muzeului de Is­to­ri­e Naturală au povești mai vechi decît legenda Mărțișorului. Din­co­lo de scările care amintesc de un la­bo­rator de biologie al unui liceu pro­vincial, un elefant imens de gips, a­lă­turi de scheletul unui prieten ve­ghea­ză absenți expoziția cu vînzare de pietre semiprețioase, minerale și bi­juterii.

Exponatele populează un rînd de tarabe așezate dreptunghiular asemenea unui talcioc oriental, sub grimasa de bronz a lui Charles Darwin. Iar doamnele cu căciuli pu­foase și copii curioși și gureși as­cul­tă atent explicațiile tacticoase ale vîn­zătorului-ghid, trăgînd cu ochii la prețurile piperate ale mărgelelor mi­lenare. „Trunchiul lung al copa­cu­lui a fost tăiat în rondele, șlefuit și lăcuit, ca la final să aibă această for­mă. Este vorba de lemn opalizat for­mat pe parcursul unui milion de ani în condiții anaerobe. Acesta e adus tocmai din Arizona, avem și noi ast­fel de fenomene, dar nu se compară estetic cu acesta”, explică domnul î­nalt cu ochi cenușii despre bucata lu­cioasă de lemn maroniu.

Jaspul oceanic din Madagascar mă privește cu niște ochi decolorați și imobili dintr-un pandativ triun­ghiu­lar. La unul din capetele mesei, un laptop proiectează un documentar despre safire, despre roci metamorfice sau sedimentare, formarea rubinelor și tăiarea fațeteor pietrelor prețioase care acaparează definitiv grupul eterogen de copii cu nasuri roșii de frig.

Zestrea cu 58 de fațete

Calcedonii albicioase și opace, Piatra Deșertului, asemănătoare u­nui totem păgîn din lut roșiatic, agat fo­sil, aquamarin, coral fosil, fluori­nă, coliere lunguiețe de jad de un ver­de lăptos, ametisturi de culoarea u­nui asfințit înnorat, ochi de tigru, si­def și perle de cultură alături de scoici imense așezate ca într-un ierbar maritim se succed sub ochii cu­ri­oșilor înfrigurați. Zici că un si­pet cu camee și măr­ge­le prăfuite des­co­pe­rit într-un pod întunecos s-ar fi răs­turnat pe mesele din muzeului.

Tava de malahit din Congo de un verde aprins cu margine aurită pa­re desprinsă de pe altarul unui cap de trib din inima Africii. Iar în timp ce privea hipnotizat cîteva bile de cuarț rozaliu, un puști care abia a­jungea cu privirea bulbucată la su­pra­fața mesei nu vedea diferențele dintre bomboana zaharisită înfiptă în bețișorul de plastic și piatra lucioasă cu striații albe. „Uite, tati, Chupa Chups!”.

Alexandra PANAETE