Omul-literatură

1001 de chipuri Niciun comentariu despre Omul-literatură 13
Omul-literatură

„Rețin efectiv cote – ies așa, din min­tea mea pur și simplu, cînd aud numele cărții. Știu să-ți spun că la co­ta 42-917 este cartea aceea”, spu­ne femeia din viaţa mea. Nicoleta Du­ca zîmbește continuu. Zîmbea și î­nainte să-i cer să-mi povestească des­­pre carte, cît timp i-a dat unei stu­­dente încotroșmate două dic­țio­na­­re mari și grele, sub greutatea cărora fa­ta, cu un zîmbet ușor chi­r­cit, și-a co­borît mîinile puțin mai aproape de pămînt și i-a mulțumit.

În ’97 a venit la filiala centrală a bibliotecii universitare, unde, timp de o lună, a lucrat la Serviciul Ad­mi­­­nistrativ. După aceea, au mutat-o în Corpul A, la filiala Bibliotecii de Fi­zică, unde n-a stat decît patru lu­­ni. În decembrie, a început să lu­cre­­ze aici, la Biblioteca de Filozofie și a­nul trecut „chiar aici, am împlinit 20 de ani de bibliotecă”. Are un pu­lo­ver roșu, unghiile asortate și, de cî­tă vreme-mi povestește despre bi­bliotecă, stă sprijinită ușor de un bi­rouaș și gesticulează. Părul șaten în­chis e tăiat scurt, elegant, pe u­me­ri, iar în contrast cu ochii fru­mo­și, albaștri, poți să pleci de-aici și fără car­te, dar convins c-ai văzut unul din­tre cele mai frumoase lucruri. „To­ți prietenii mei îmi spun: «Nicoleta, ești o fericită!» și așa e. Vin cu plă­cere la locul de muncă în fiecare zi; nici măcar o oră nu simt că lucrez.” Toată iubirea asta mare de car­te a moștenit-o de la mama ei, ca­re a avut grijă ca Nicoleta să aibă în casă o bibliotecă mare-mare, cu toa­te soiurile de cărți în ea. Așa a a­juns ca, urmîndu-i modelul, să aibă în cele două camere ale ei pereții pli­ni de cărți. „M-am trezit, într-o bu­nă zi, că aveam trei exemplare ale aceluiași volum sau aceleași vo­lu­me, dar din colecții diferite; așa că le-am luat, le-am organizat în cu­tii, și le-am donat bibliotecii”, spu­ne Nicoleta în timp ce-și plim­bă privirea prin sală.

Prin pereții mari de sticlă, Ni­co­leta a văzut tot felul de studenți ca­re-au intrat în sala de lectură de la Filozofie și, întorcîndu-se zi de zi, a început să le învețe numele, să-i ști­e pe fiecare după facultate și să ți­nă minte cărțile pe care și le do­resc. „E o satisfacție deosebită să ve­zi că sînt generații de studenți care ter­mi­nă facultatea și vin apoi la mine cu soția, cu copilul…” Ține minte o stu­dentă de la Litere care, în cei pa­tru ani de facultate, a venit la sala de lectură aproape în fiecare zi. Știe că s-a cunoscut aici cu un băiat de la Fi­lozofie și că acum s-au căsătorit și că amîndoi sînt profesori, într-o locali­tate de lîngă Iași.

„La proteste m-am întîlnit tot cu un cuplu de studenți și-a fost așa o bucurie să-i întîlnesc!”, spu­ne și chicotește, trimițînd spre mi­ne par­că un soi de valuri de e­ner­gie po­zitivă. Te uiți la ea, o în­dră­gești, și, urmînd-o printre raftu­ri­le mari pli­ne de cărți din depozit, cre­zi că-i eroina dintr-un film Disney, în care super-puterea nu e alt­ce­va decît dragostea de lectură.

Articole similare:

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al III-lea la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top