Ocolul căminelor în trei ani

Înainte de a avea grijă de siguranța stu­denților din Complexul „Tîrgușor Co­pou”, domnul Cristi a slujit în rîn­dul jandarmilor din Iași, iar în urmă cu trei ani, cînd s-a anunțat că instituția de în­vă­țămînt din Copou angajează, împreună cu alți cîțiva colegi și-a încer­cat norocul. Iar la cîteva zile, deja făcea parte din echipa de peste 100 de portari, care stau iarnă-vară ori la intrare mare de lîngă Mihail Kogăl­niceanu, ori mai sus lîngă lei, sau la ușa unuia din­tre cele 15 cămine ale u-niversității. Cînd a început să lucreze, complexul ac­tual nu era încă împărțit în parcele, mem­brii familiilor de altă dată încă nu pri­mise acceptul auto­rităților să-și în­gră­dească spațiul verde din fața că­mi­ne­lor.

De aceea acum își amintește cu re­gret că în prima vară în care a su­pra­vegheat Tîrgușorul „studenții încă mai ieșeau cu o carte pe iarbă, acum stau în cameră în fiecare zi”. Fiind din Iași, nu-i ia foarte mult să ajungă cînd începe tura odată la 12 sau 36 de ore. Oricum domnul Cristi, nu se gîndește la cît timp îi ia pînă la biroul din Co­pou. „Sînt alți colegi care nu sînt din Iași, lor le este greu”.

Cu studenții se înțelege foarte bi­ne, mai ales că de fiecare dată le zîm­beș­te și-i salută cînd vin de la cursuri sau cînd pleacă în oraș. Și cînd ne-am în­tîlnit să povestim despre meseria sa, ba mai strîngea mînă unui băiat grăbit, ba mai spunea cîte un „Săru’ mîna” fe­te­lor care treceau pe la intrare. Că studenții moldoveni sînt bătăuși, sau mai răi decît ceilalți, pentru dînsul este un mit. „Paza bună trece primejdia rea” pa­­re să fie citatul după care se ghi­dea­ză în slujba sa de la universitate. Chiar da­că a auzit de la colegi de unele ca­zuri cînd niște rău-intenționați au mai spart cîte un geam pentru un laptop, sau cînd alții cazați fac fel de fel de istorii în miezul nopții, pe tura lui nici u­na dintr-astea nu s-a întîmplat. Poate doar cîte un vizitator a mai dat nu­mă­rul camerei greșit și atunci nu l-a putut gă­si să-l anunțe că programul de vizită s-a încheiat. Spune că lectura a des­co­perit-o în școala generală, atunci cînd „pentru vară primeai cîte o listă cu o­pe­re obligatorii, după care trebuia să întocmești o fișă de lectura la fiecare”. Și cu Jules Verne s-a întîlnit în perioada aceea. S-a îndrăgostit de „Castelul din Carpați”. L-a uimit exactitatea cu care autorul a descris zonă fără să fi căl­­cat măcar o dată în România. La „20 000 de leghe sub mări” domnul Cristi a revenit și acum, în una din zi­le­le de la birou, deși o mai citise cînd­va. „Îți dai seama cîte cunoștințe și i­ma­ginație avea el dacă în 1800 și ceva de­ja scris despre submarin. Practic vor­bim de un om care vede în perspec­ti­vă. Un prevăzător”.

Iulia CIUHU