Mătura şi salopeta, unelte indispensabile

1001 de chipuri Niciun comentariu despre Mătura şi salopeta, unelte indispensabile 11
Mătura şi salopeta, unelte indispensabile

După colțul hotelului „Continental” din Piața Unirii, ne­nea Constantin mătură ambalajele și cojile de semințe lăsate la în­tîmplare pe străzi în timp ce fredonează cîte o melodie. Ar as­culta muzică la căști, dar are un telefon vechi pe care nu ştie să pună muzică, așa că atunci cînd nu e nimeni prin preajmă pro­fită de moment, deoarece nu vrea să se uite lumea ciudat la el. „După ce termin aici, mă duc pe Ștefan să mai strîng și după vi­­ne mașina să ne ia”, îmi spune el. Are o glugă pe cap, iar de la distanță părea că se plimbă cu mătura și că nimic nu-l poate distrage de la ceea ce face. Îmi povestește că mătură zilnic o gră­ma­dă de chiștoace. „De asta îmi sînt urîte țigările”, spune el în timp ce observ că tovarășa lui din acea dimineață nu avea nicio pro­blemă cu asta. Ba chiar se uita după resturile de țigară care mai pot fi folosite. „Uite, au coș aici și aruncă fix pe lîngă. Degeaba!”, rostește el cu glas ușor tulburat. Văzînd cu ochii, ambalajele ră­tăcite se transformă în grămezi care seamănă cu niște colibe an­tice.

Fără să se oprească din treaba lui, îmi povestește că-i plac di­minețile de primăvară, pentru că e răcoare și nu sînt oameni ca­re să se plimbe sau să stea pe bănci și să se holbeze la el. Vara e prea cald și parcă ar prefera frigul iernii în defavoarea zilele de caniculă. În cei patru ani de cînd mătură pe străzi, cel mai va­loros lucru pe care l-a găsit a fost o brățară. „Era într-o vară, cam acum doi ani, prin Tîrgu Cucu, cînd am văzut ceva stră­lu­ci­tor. Cred că a fost de aur, că strălucea prea tare. I-am dăruit-o u­nei nepoate, nu am vrut să mă bucur eu de bunul altuia”, spune cu un zîmbet care este umbrit de cearcănele adînci de sub ochi. De atunci, fiecare dimineață se repetă, măturînd aceleași mă­run­țișuri, care, puse laolaltă, se fac grămezi. Din vorbă în vorbă, a­junge pe bulevardul Ștefan cel Mare, unde lumina își face loc prin­tre ultimele crăpături de întuneric. Chiar dacă în tramva­ie încep să se vadă mai mulți călători, magazinele sînt în conti­nua­re închise, părînd că nu toată lumea a început o nouă zi.

Între timp, îmi spune că a observat că oamenii, în gene­ral, nu au niciun respect pentru munca pe care măturătorii o de­pun. Își amintește că odată mătura în parcarea de la gară, iar ta­xi­metriștii aruncau gunoaie din mașină chiar după ce el mă­tu­rase în urmă. „Eu sînt mulțumit cu mine însumi; nu fur, nu cer­șesc, îmi cîștig pîinea făcînd un bine pentru natură, mai ales. Dacă aș fi putut avea altă meserie, poate că era frumos să fiu inginer. Dar nu știu decît a scrie și a socoti, nu am alte școli”, rostește cu pri­virea pierdută, în care citesc nostalgie. Nu își ridică privirea de jos decît pentru cîteva secunde, să vadă dacă a rămas curat în urma lui. Tramvaiele sînt pline acum, orașul respiră şi oame­nii se trezesc pentru o nouă zi. După ora opt dimineața, nu mai ve­zi măturătorii în Piața Unirii. Parcă s-ar fi ascuns, iar nimeni nu obsevă că ei au fost aici cu cîteva ore în urmă.

Antonela TĂNĂSELEA

Articole similare:

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top