In pas cu “Lupii Negri”

Se aliniaza, isi aprind tortele si asteapta semnalul fanfarei. Curiosii adunati pastreaza o liniste sora cu cea de la Inviere, cind preotul se pregateste sa rosteasca “Veniti de luati lumina”.

La ceremonia de retragere cu torte, Batalionul 151 Infanterie “Lupii Negri” porneste din Piata Unirii catre Palatul Culturii. Emotia generala se simte in vocile tuturor. In ritmul tobei, sirul de lumini purtate de cei care au luptat in Irak se intinde treptat pe bulevardul Stefan cel Mare. Printre blituri, camere de filmat si oameni alergind sa tina pasul cu soldatii, o batrina se uita la tinerii in uniforme si ii scapa o exclamatie induiosata: “Ce frumos!”. In spatele fanfarei urmeaza soldatii cu berete si cei in uniforme de culorile desertului. In coada, masina Jandarmeriei si o Ambulanta, impreuna cu cei care tin pasul mai greu. Ramasa pe “stil vechi”, o doamna observa: “Uite, si astia de la Militie, cu Salvarea”.

“Vreau si eu cind ma fac mare”

Militarii pasesc fara probleme, cu tortele in mina, reusind sa faca abstractie de indivizii care se strecoara printre ei sau de luminile puternice ale aparatelor de fotografiat. Unii, cu fete de adolescenti, zimbesc spectatorilor, altii, vizibil mai in virsta, privesc mindri inainte.

Jandarmii au grija sa nu fie inghesuita formatia, dar asta nu il impiedica pe un domn in virsta sa paseasca grav, alaturi de soldati. Se uita drept inainte si mentine ritmul dat de fanfara. Fara sa se opreasca, mentioneaza ca e ofiter in rezerva.

Cind batalionul trece in portiunea cu blocuri se mareste multimea. De la balcoane apar siluetele altor privitori. La un geam se zareste si un steag al Romaniei. Muzica si lumina tortelor par sa umple strada.

De mina cu mama lui, un baietel se uita cu ochii sticlind la cei care trec mai repede decit el si spune rugator: “Vreau si eu cind ma fac mare”. Nu depaseste in inaltime nivelul indicat de manusile albe ale soldatilor. Cei mai multi incearca sa faca poze, zimbesc si se uita ca hipnotizati la rindurile militarilor. O parte se strecoara prin multime ca sa ramina linga fanfara, unde muzica rasuna atit de puternic incit ascultatorilor li se face pielea “de gaina”.

Feeria momentului tine pina se ajunge la Casa Dosoftei, unde autobuzele si masinile asteapta sa poata trece. Cu un semnal al dirijorului, muzica inceteaza, tortele se sting si formatia se rupe. Soldatii se urca in camioanele armatei si lumea se indreapta spre scena din fata Palatului. Pe cele trei ecrane apare un singur lucru : “150 de ani de la Unire”.

Delia TOMEI