Gramatica străinătății, scrisă acasă

1001 de chipuri Niciun comentariu la Gramatica străinătății, scrisă acasă 66

Pe holul cenușiu, lungit de căl­cătura apăsată a cîtorva mii de stu­denți, nu e liniște nicicînd. Se mai potolește frămîntarea poate a­­bia după ora 14, cînd studenții ies mulțumind și stîlcind simpatic un „La revedere!”. Unii par ră­tă­ciți, alții prinși în joc de un or­go­liu mîngîiat pînă la refuz, dar ni­meni nu-și împărtășește rodul în aceeași limbă. Studenții care stră­bat holul corpului G al U­ni­ver­sității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au un har al lor. Învață lim­ba română ca și cum le-ar fi mamă.

Iolanda Sterpu rămîne în ur­ma lor, în sală. Notează absențele, își ordonează și gîndurile, dacă mai este vreme de asta. După 24 de ani în care și-a predat propria lim­bă numai străinilor n-a uitat cît e de frumoasă, ci cum ar fi fost să o împartă cu românii. „Am a­vut seminarii de istoria limbii ro­mâ­ne, atunci când îmi pregăteam doc­toratul, cam tot atunci cînd mă înscriam la catedra pentru stră­ini. E foarte diferit. Mi-a plă­cut mai mult să lucrez cu stu­den­ții străini, pentru că limba noastră e alta pentru fiecare dintre ei”, îmi spune. A ales atunci, în 1990, să le fie lor și mamă și tată. Mai întîi, însă, a plecat din România.

Primii șase ani i-a petrecut în Toulouse și Saint-Étienne, în lec­to­rate de limba română care au a­juns, astăzi, poveste. „Au dis­pă­rut pentru că s-a pierdut interesul fa­ță de România, acela foarte cres­cut de după revoluție. Și apoi pen­tru că aceia care învățau lim­ba română nu reușeau să creeze o le­gătură cu România, să lucreze, să folosească limba.” Studenții fran­cezi trebuiau să-și aleagă o a tre­ia limbă străină, însă cursurile, își amintește profesoara lor, se ți­neau mai mult în limba lor. Așa că i-a fost parcă mai drag cînd și-a găsit rostul acasă, unde stu­den­ții veniți în România au ajuns, pe rînd, să o vadă ca pe-un părinte. Atît cei care vin la cursurile a­nu­lui pregătitor, ca să rămînă apoi aici la facultate, cît și nestatornicii erasmuși.

Prima lecție cu Brîncuși

Nici nu s-ar fi putut altfel. În mîinile care apasă, din cînd în cînd, pe coperta tricoloră a cărții ei de gramatică și exerciții, se stre­coară o purtare blîndă, chiar și-atunci cînd spune că aici, acasă, poate să fie mai exigentă cu stu­den­ții decît în Franța. „The best teacher I had.” Asta i-a scris un fost student Erasmus în raport, îna­inte de plecare.

„The best teacher I had.” Asta i-a scris un fost student Erasmus în raport.

Iolanda Sterpu a vrut să fie cel mai bun profesor de cînd s-a întors, în 2009, cînd a in­trodus în programă un curs de Cul­tură și Civilizație, ca să le poa­tă vorbi despre Brîncuși, des­pre Grigorescu în limba română. „Prin­tre erasmuși, puțini într-a­de­văr vor s-o învețe, se refugiază în ceea ce știu deja, adică engleză, fran­ceză, dar cei din anul pre­gă­ti­tor ajung să vorbească foarte bi­ne. Trebuie.”

E o femeie frumoasă, cu părul scurt și mîini blajine și pare la fel de tînără ca meseria de care s-a legat. Știe că mulți dintre tinerii pe care-i cunoaște sînt plecați pen­tru prima dată de acasă așa că, vreme de cîțiva ani după ter­mi­­narea cursurilor, copiii din toa­tă lumea sînt ai ei. Și pentru ei s-a în­străinat de limba mamă ca să le în­țeleagă mai bine zbuciumul.

Săptămîna trecută un student din Siria și-a cumpărat o carte de pe Lăpușneanu. „Nu mai știu – zice – cum se numește. Am luat-o ieri, e prima și-am citit deja o pa­gi­nă!”, povestește printre îm­bu­jo­rări. Atît a vrut. Să-i pună co­pi­lu­lui, pe brațe și pe suflet, limba ro­mâ­nă.

Autor:

Anca TOMA

Redactor-șef adjunct la Opinia studențească, student în anul al III-lea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top