Cum sună Bucovina la 17 ani
1001 de chipuri 10 iunie 2011 Niciun comentariu la Cum sună Bucovina la 17 ani 1Printre capetele înrămate de ochelari de soare, cele platinate și cele năclăite cu gel se plimba o căciulă neagră de miel, ceva mai înaltă. Apoi căciula a fost înghițită de ușa păzită cu sfințenie de niște bărbați îmbrăcați în negru, care păreau că vorbesc cu ei înșiși tot timpul. În nici jumătate de oră, căciula ieșea pe un alt culoar, iar sub ea se înfiripa un zîmbet modest.
Alexandru e cel mai chipeș dintre toți cei care au venit la preselecție, viitori artiști. El are un costum popular alb, de pînză, ilic cu maci roșii și cu marginea albastră și o pereche de cizme negre, lustruite, de zici că-i proaspăt venit de la o horă din sat. „Au zis că am cîntat bine și că am o voce bună, trebuie să vin și mîine și sper să m-ajute Dumnezeu. Am cîntat «Cîntec din Bucovina»”. Face 18 ani abia în august și de aceea e însoțit de un bărbat și o femeie, care nu-l scapă din ochi. „Nu-s părinții mei, părinții mei îs bătrîni, au mai mult de 60 de ani și stau la sat, aicea, lîngă Iași”.
El e din Pașcani și casa lui se află pe strada „Mihail Kogălniceanu” numărul doi, la Centrul de Plasament „Sfîntul Stelian”. „Părinții n-au putut să aibă grijă de mine, eram uite-atîta cînd am rămas singur”, și Alexandru își desface palmele pe genunchi. „Am stat și la centru la Iași pînă pe la 13 ani, acuma de cîțiva ani sînt la Pașcani”. Și costumul îl are de la mama unei educatoare de la centru, „care m-a văzut că-s băiat care pun toate lucrurile la loc și am grijă de ele”. Spune după fiecare propoziție „muzica e viața mea”, iar vorbele îi ies cumiți și liniștite, ca cele ale unui om bătrîn. Ține mîinile în poală și se înclină abia perceptibil cînd vorbește, iar ochii de cărbune parcă rîd. Spune mereu „dumneavoastră”, pentru că „așa am fost învățat la centru, cu respect”.
Premiu pentru cei de-acasă
De-un singur lucru îi pare rău, că nu are cu ce învăța, nu are aparatură. A fost acum cîțiva ani la o profesoară din Pașcani care i-a pus diagnostic: „ai voce”, dar tot ce-a învățat mai apoi n-a ținut de dascăli. Au un DVD player și un microfon la care cîntă Alexandru. „Eu dacă aș putea, aș repeta toată ziua, numai asta aș face. Așa mi-am propus să fac vara asta”. Face voluntariat și la alt centru, la „copii cu sindrom. Îi ajut, le citesc și le cînt uneori”. „Dacă iau premiul cel mare, o să am 18 ani deja și n-o să uit niciodată de unde am pornit. O să-i ajut pe cei de la centru și, mai ales, pe părinții mei”.
Anastasia CONDRUC









Adaugă un comentariu