Cînd au îmbătrînit salcîmii

Ei îi place germana din clasa a cin­cea, de asta a optat la facultate pen­­tru profilul Germană-Engleză. Iar semestrul ur­mă­tor va pleca cu bur­să Erasmus în Germania. Dar, pî­nă atunci, își o­cu­pă fiecare du­mi­ni­că cu o pasiune pe care foarte pu­țini tineri o mai au: e voluntar la un azil de bătrîni. Iulia e o studentă ti­midă care n-avea prea mulți prie­teni în liceu. „Eu de la școală mer­geam la bibliotecă, a­poi dor­meam și a doua zi făceam a­ce­­lași lucru”, îmi spune, de parcă ar fi cel mai firesc lu­­­cru din lume.

Iulia face parte din Asociația Stu­denților Creștini Ortodocși Români(ASCOR) din clasa a XII-a și de două ori a încercat să se im­pli­ce în proiecte care vizau casele de co­pii. „Îmi sînt tare dragi copiii, dar cred că nu mi-a fost dat să lu­crez pentru ei”, spune sprijinindu-și mîi­nile împreunate de bărbie.

„Ma­ma m-a avertizat că voi deveni mai în­chisă și tristă din cauza azilului. Dar nu e așa. Eu mă încarc de e­ner­gi­e la ei și cînd plec de acolo, simt o mare liniște su­fle­tea­scă” îmi măr­tu­risește cu privirea pierdută între mesele cafenelei studențești. Spune despre bătrîni că sînt foar­te co­pi­lă­roși, iar „unii sînt tare fericiți cînd ne văd, dar sînt și unii în­chiși în ei. Privesc mereu în jos, cu o­chii fixați pe ceva, se întreabă pro­babil de ce au ajuns acolo” îmi po­ves­tește ea coborînd privirea, precum cei despre care tocmai mi-a vor­bit.

 „Stau în grupulețe, ca la liceu”

Îmi spune că nu îi este frică să îmbătrînească. „Eu știu că voi a­jun­ge ca ei, e firesc. Dar nu vreau să a­jung unde sînt ei”, continuă ea. „Cînd am mers prima dată, am plîns. Îmi amintesc că o bătrînă m-a strîns de mînă și a început a plînge și ea. Sînt e­moții pe care nu le poți explica”, îmi povestește tînăra cu tremur în glas. Crede că oamenii pe care îi întîlnește acolo sînt fas­ci­nanți. „Am cunoscut o bătrînă care a ve­nit acolo doar pentru a-și face o pri­etenă de suflet. Însă a rămas foar­­te dezamăgită cînd a văzut că oa­me­nii nu sînt uniți, stau grupați. Știi, ei for­mează gru­pu­lețe, exact ca în li­ceu”. Cel mai emo­ționant caz pe ca­­re și-l amin­te­ște este cel al unei bă­trî­ne care a întrebat-o odată dacă au în­florit salcîmii. „Eu tocmai ce mi­ro­si­sem o floare de salcîm înainte să vin. I-am promis că îi voi aduce una cînd mă întorc. S-a bucurat așa tare”.

Iuliei îi place să facă oamenii fericiți. Se întreabă dacă cineva va face același lucru pentru ea cînd va fi bătrînă. Dacă îi va aduce o floare de salcîm.

Cristina BABII