Bafta lui 13 adunat cu 7

„Matematica a fost singurul lucru ca­re mi-a plăcut și pe care l-am în­vă­țat, nu prea am făcut altceva cu viața mea”, îmi mărturisește Cosmin în timp ce își amestecă cele două pliculețe de zahăr în cafea. Este student în anul al-III-lea, stă la cămin, merge la cursuri, se consideră o persoană obișnuită, însă singura diferență între el și ceilalți e că se joacă zilnic cu numerele și nu s-ar încadra în șablonul celor care învață zi și noapte.

Reușește să privească dincolo de arcuirile unor cifre o­biș­nuite. „Re­cunosc că sînt cam obsedat de nu­me­re și de semnificația lor”, le dă altă a­tribuire și constant oferă ori­că­rui cu­ri­os un cadru de „mai mult de­cît poate o­chiul obișnuit să vadă”.

Devine agitat cînd îmi povestește că nu crede în magia propriu-zisă, dar măr­turisește că „există magie, dar tem­po­­rară”. Nu este o fire superstițioasă, pen­tru că acele „nimicuri”, cum le nu­meș­­te, mereu l-au dezamăgit. Nicio­da­tă nu a crezut în lucruri care nu pot fi de­monstrate științific și ezită atunci cînd are de a face cu unele coinci­den­țe, con­siderîndu-le simple întîmplări. Cos­­min are totuși două numere norocoase la care se raportează, ori de cîte ori con­­sideră necesar. „Să-ți dau un e­xem­plu, 7 pentru că atunci m-am năs­cut și 13 nu știu de ce, pentru că marea majoritatea îl consideră cu ghinion”, își argumentează el alegerea și comple­tează: „dacă sînt pe o listă, și sînt al-7-lea sau al-13-lea, mă simt mai bine, e de parcă aș fi sub protecția acelui semn”. Pe lîn­gă cele două numere, mai sînt și altele pe care le scade, le adună, le împarte, că­rora le atribuie funcții, dar în final tot la cele preferate ajunge: „ori­ce nu­măr, poți să îl scrii ca un multiplu de 7, plus un multiplu de 13”.

Între par și impar

Cade puțin pe gînduri și îmi arată pa­chetul său de țigări „90% din timp cînd mă uit cîte bucăți mai am în pa­chet, sînt ori 7 ori 13. Bine și pachetul a­re 20, suma lor”. Aflu că el nici măcar nu caută aceste combinații, nu are o for­mulă specială pe care o aplică, îi a­par în mod inevitabil în viața de zi cu zi, sub diferite forme. „Cînd merg la cum­părături nu mă uit cîte produse din fie­care am luat, însă se întîmplă ca la fi­nal să fie un număr impar de articole în coș”.

După ce termină de jucat cu lingu­rița în ceașca de cafea pe jumătate go­li­tă își amintește că „pe fata pe care am iubit-o la nebunie am cunoscut-o pe 13 și e născută pe 4. Am mers în același tren, care a ajuns în jur de ora 13 în ga­ră la Sinaia”. Zîmbind, spune că „nu am ezitat cînd i-am zis, chit că exista ris­cul să mă creadă nebun, însă a în­țe­les și i-a plăcut ideea”.

Îi vine greu să recunoască, însă poa­te găsi oriunde măcar unul dintre ce­le două numere. Drept dovadă, îmi de­mosntrează că „azi sîntem în 28 (n.r. 28 octombrie), de șapte ori patru”. La ie­șire, se oprește din adunat numerele de pe plăcuțele de înmatriculare ale ma­șinilor, își scuză graba și spune zîm­bind complice. „Trebuie să prind un 43, patru plus trei, ai înțeles?”

Mădălina MORARU