Anotimpul cu poseta

S-a nascut sub semnul lunii si a trait o buna parte din viata printre invataceii si cartile bibliotecii Liceului Pedagogic din Iasi. Crede in vise stiind care este de bun augur si care nu, iar bucatile de carne ii prevestesc mereu imbolnavirea cuiva din familie. De crosetat s-a apucat din tinerete, cind cei doi baieti ai sai erau mici si trebuia sa stea acasa, sa aiba grija de ei. Prima data a facut o fata de masa, intorcind fiecare ochisor de ata cu mestesug. Apoi a inceput mileuri, semne de carte, ingerasi cu aripile deschise, iar pentru elevi, martisoare. In luna martie, le aduce si le expune in biblioteca, iar in celelalte luni croseteaza coliere din margele sau caciuli pentru domnisoare.

Pentru ca liceul are profil vocational si abilitatile practice sint disciplina obligatorie, doamna Elena le arata cu drag elevilor care doresc sa invete cum sa-si confectioneze singuri ciucurii bicolori de pus in piept. “Imi place sa fac ceva pentru mine, ma relaxeaza sa crosetez si sa joc sudoku.” Prin sala de lectura colinda uneori personajele de basm zburind calare pe matura, pe pisici si pasari cu un ochi, facind zarva si rasturnind rafturile. Cei patru baietei, unii dintre ei la costum,  nu le vad insa. Joaca sah pe soptite. Doamna Elena le-a adus tabla de sah de acasa, sa le mai dezghete mintea.

Imediat cum intri, pe dreapta, un panou mare si vesel sta sa se pravale de imaginatia copiilor clasei a V-a. Zeci de semne de carte, unele de hirtie, colorate sau nu, altele impletite din pungi de plastic iar altele crosetate de mina bibliotecarei. Printre acestea se numara si doua semne foarte vechi, un pic zdrentuite in care cusaturile amintesc de traditiile populare.

Otilia e pe punctul de a-si pierde enigma

Fiul cel mai mare este plecat in Elvetia cu serviciul, iar cel mai mic se insoara la vara. De pe  acum s-a apucat sa-i faca viitoarei nurori rochia de mireasa, tot din croset. Pina in prezent a terminat doar bustiera, iar pe linga firul alb de ata a mai pus si unul subtire de argint. Stie ca mireasa va arata ca o zina de poveste, iar pentru ca, odata cu nunta este si ziua ei, a soacrei mari, fiul ii va oferi cadou nora. Ea spera insa si la un nepot. Pe linga aceasta pasiune, femeia se mai indeletniceste cu ceva. De noua ani isi tine un jurnal. “Imi scriu acolo tot ce gindesc. Ma pasioneaza psihologia, parapsihologia si visele. Pe acestea le scriu cu rosu si, cind recitesc dupa un timp, le gasesc mai repede. Nimeni nu-l citeste, numai eu. Ma gindesc de acum ca trebuie sa arda intr-o zi.” Doar jurnalul nu ramine mostenire. Restul, tot ce a crosetat ea la mina, rochia de mireasa a nurorii si placerea lecturii sadita in mintile scolarilor se transmit mai departe.

“Nu-mi place Enigma Otiliei, vreau alta carte”. “Da’ cit ai citit?”. “O pagina, aproape doua”. “Si dupa atit tu spui daca-ti place sau nu, fetito? Citeste 50 si dupa aia sa vii la mine sa-mi spui”. Eleva de clasa a IX-a iese din biblioteca usor convinsa. Doamna Elena stie ca si sufletele copiilor pot fi crosetate in cele mai frumoase aripi de pasare Phoenix.

Paula SCINTEIANU