Perdele vișinii s-au spălăcit

Printre pleiada de știri cu și des­pre meciul Stelei cu Chelsea, una riscă să treacă neobservată. Anul acesta, Rapidul împlinește 90 de ani de la înființare. Nu e mult, nu e pu­țin, nu e cea mai bătrînă echipă a pla­iurilor mioritice și nici cea cu nu­me­le cel mai răsunător în Europa. Dar Rapidul are ceva cu care doar Universitatea Craiova și, cî­te­o­da­tă, Timișoara (înainte de desfiin­ța­re), se mai poate lăuda: suporteri ai clu­bului, ai culorilor și nu fani de re­zul­tat. Alături de fosta „Craiova Ma­xi­ma”, Rapidul este și ea, încă, o „cam­pioană a marilor iubiri”.

Doar încă, deoarece, după moda dansului din fotbalul românesc, și echipa din Giulești s-a luat de-o mînă cu in­sol­vența și la braț cu falimentul și a început să-și numere zilele, în frun­te cu patronul. Lăudat ca fiind un afacerist de elită – mai mult auto-lăudat, ce-i drept – George Copos a făcut cîteva alegeri financiare în ultimii cinci-șase ani de zile ai clu­bului pe care astăzi, probabil, nici el nu le înțelege. Sau pe care le vom înțelege cu toții după soluționarea dosarului transferurilor aflat acum la ultima instanță de judecată.

Dar spiritul Rapidului se gă­seș­te în ateliere CFR în care a luat via­ță în urmă cu 90 de ani, cu echipamente confecționate din perdele vi­șinii și bocanci cîrpiți de meșterii de prin fabrică. Cînd echipa era făcută din maiștri și ingineri și cînd adu­cea prima calificare într-o finală de cu­pă europeană, Cupa Europei Cen­tra­le pe atunci, în 1940. Astăzi, marii nostalgici ai Rapidului sînt trecuți de vîrsta a doua. Alungați de jocul prost al echipei, de comportamentul hazardat al patronului, de o se­rie de antrenori care, de la primul man­dat al lui Răzvan Lucescu încoa­ce, parcă au fost certați cu performan­ța, tinerii fani au dezertat și au îm­bră­cat tricourile adversarilor.

Însă această criză financiară poa­te fi exact ceea ce îi lipsește Ra­pi­du­lui. În căutarea străinilor de mî­na a doua angajați pe salarii monstruos de mari comparativ cu valoarea lor, feroviarii au abandonat tinerii. Au preferat să joace cu cinci congo­lezi în primul 11 decît să mizeze pe cinci puștani. Acum însă s-au întors la ei și poate vor reuși. Poate că, prin ei, imnul le va căpăta din nou culoare. „Nu-i echipă mai frumoasă/ Și iu­bi­tă ca Rapid”.

Cătălin HOPULELE