O ultimă șansă

Naționala de fotbal a Ro­mâ­ni­ei a trecut în ultima vreme pri­ntr-o serie de ironii. Prima dintre ele și probabil cea mai mare a fost clasarea, acum cîteva luni, pe lo­cul al VII-lea mondial pe țări, fără a avea performanțe deosebite și par­ticipări notabile la turneele re­cente de mare anvergură. Pe ultima o trăim acum, după ce s-au ex­tras grupele pentru Euro 2016, ju­căm împotriva Franței în meciul de deschidere, iar bună parte din pre­să a luat-o ca pe o mare o­noa­re pe care o are echipa noastră.

Sîntem în fața unui moment care poate fi istoric, dacă ne asu­măm însemnătatea cuvîntului. Ro­mânia are posibilitatea de a face o figură frumoasă la un campio­nat european în condițiile în care formarea de fotbaliști români este sub orice critică.

Cu excepția aca­de­miilor gîndite, construite și con­duse de Gică Hagi și Gică Po­pes­cu, cluburile mari au ignorat orice normă și bun simț. Copiii se an­tre­nează care-pe-unde-poate, iar așa-nu­mi­tele formații, echipe, clu­buri mari așteaptă ca aceștia să creas­că în copaci și să poată să îi cum­pe­re, eventual ieftin și pe-un sa­la­riu mic.

Acum însă, prin cine știe ce mi­nune, născută din iconițele lui ’nea Puiu, am ajuns la Europene și într-o grupă din care putem spera chiar să ieșim, o per­for­man­ță pe care n-am mai făcut-o din 2000, deci se vor împlini 16 ani vara viitoare, cînd vom avea „o­noarea” de a juca partida de des­chidere.

Elveția, Albania și Franța nu sînt echipe imposibil de bătut, iar momentul este is­to­ric dacă ne uităm în ograda noas­tră – s-ar putea să fie una dintre ultimele șanse pe care le avem.

Dacă dintr-un cumul de mo­tive, financiare sau nu, Hagi n-o să mai poată livra un flux constant de tineri care să fie trans­formați în fotbaliști de valoare, s-ar putea ca în patru ani, cu cei pe care îi avem acum să ne facem de rușine și în preliminarii.
De aceea trebuie acum, cît încă avem o echipă decentă și o grupă departe de a fi accesibilă dar care ne lasă o speranță (vă mai aduceți aminte în 2008 – Olanda, Italia și Anglia?) putem să scrie un strop de istorie.

Fără o altă minune, peste pa­tru ani s-ar putea să rămînem doar cu televizoarele în brațe.