Un om sfîrșit? Nicidecum

Am mai spus-o: nu sînt sfîrșit. Titlul acestei cărți e greșit, nu e mare pagubă. În ea e vorba despre un om care e gata să-și vîndă scump pielea și care vrea să termine cît mai tîrziu cu putință.

Citind romanul „Un om sfîrșit” de Giovanni Papini ai impresia că nu ai de-a face cu o simplă carte. Aici nu sî­nt personaje și întîmplări, intrigi și re­ușite. Cartea este mărturia unui om care s-a confruntat cu totul, care a luat în piept lumea, dar mai ales pe el și ca­re, la sfîrșit, s-a găsit la fel de singur, abandonat, neînțeles, revoltat și ne­mul­țumit.

Giovanni Papini, un om care a tre­cut prin toate filosofiile lumii, ca­re a descusut și a realcătuit toate siste­mele teoreticienilor, care a trăit și su­ferit poezia și care a încercat să a­jun­gă Dumnezeu, își așterne sufletul pe hîrtie, își scoate la vedere „visce­re­le și nervii ca în planșele de ana­to­mi­e” și povestește cum încă de mic s-a aruncat în pasiuni nebunești și aventu­ri glorioase ale cunoașterii. A încercat să redacteze o enciclopedie universală, apoi să facă o critică a Bibliei, scriind 200 de pagini înghesuite nu­mai despre primul verset, apoi să facă un manual perfect de literatură spanio­lă. Și toate acestea în timp ce se confrun­ta cu sărăcia în care trăia. „Erau zi­le triste în care zăboveam mai mult ca de obicei în fața unui chioșc sau a unei vitrine de librărie pentru a citi pe fu­riș o ju­mă­ta­te de coloană de ziar sau o pagină de carte”.

Giovanni Papini, acest om care du­pă fiecare renunțare a devenit mai deprimat și mai închis în el, a ridicat cu­noașterea la rangul de divinitate și i s-a dedicat întru totul. „Amă­ră­ciu­nea con­tinuă a celui care nu are și nu poa­te avea m-a ținut departe de alții și a tre­cut spiritul meu prin laminorul du­rerii, care l-a făcut mai curat, mai fin și mai demn”.

Citind romanul „Un om sfîrșit”, nu știi dacă să-l compătimești, să te temi sau să-l admiri pe Giovanni Pa­pini, acest rebel care ar fi în o­po­zi­ți­e cu orice guvern ar conduce lu­mea. În­țelegi doar că ai de a face cu un su­flet zbuciumat, în continuu extaz și agonie, care se chinuie să respire de­și abundă de viață și care va încerca me­reu să-și depășească condiția de om.