Psihologia perdelelor

A fost catalogată drept biogra­fi­e, presa a numit-o chiar și carte de me­­­morii. În schimb, autoarea a măr­tu­risit că regretă, într-o oarecare mă­­sură, dez­văluirile pe care le-a fă­cut. „Prin per­dea”, scrisă de Auro­ra Li­i­ceanu, este un produs ce com­­bină o istorie personală a psi­hologi­ei, ex­periențele proprii trăite prin prisma curajului și a regimului co­mu­nist. Autoarea se ferește de confesiunile față-n față, de genul biografii­lor deja con­sacrate. Nu încearcă să-i inspire ci­titorului nici un fel de sta­re sau un anume sentiment, dîndu-i acestuia, în final, libertatea.

Liicea­nu s-a ascuns de orice fel de apro­piere, văzîndu-se „defectul pro­fesional”, cel al meseriei de psiho­log. Cu toate acestea, sînt cîteva capitole care reușesc să-i creioneze un portret, dincolo de perdeaua auto­im­pusă. Broderiile textului nu se re­marcă prin figurile de stil, ci prin importanța pe care o acordă de­taliilor. Scenele din viața personală sînt descrise cu amănunt, un bun exemplu fiind momentul în care a în­cer­cat să se angajeze în 1982, după scan­dalul produs de „Medi­ta­ția Trans­cedentală”. „Nu am fost an­­gajată. Nici nu mai țin minte cum s-a pe­trecut întrevederea cu cel care pă­rea angajator. Mi-a rămas în min­te doar certitudinea că eram vulnerabilă, eram în vitrina vieții și mi-aș fi dorit să re­devin copil, să mă duc la tatăl meu să mă plîng, să-i spun ce am pățit. Dar acest lucru nu-l mai puteam face”.

Într-un interviu, autoarea a precizat că intențiile ei erau de a scrie o carte despre psihologie, îm­bră­cînd cu­noș­tințele în domeniu prin epi­soadele evocate. Dincolo de mesajul personal pe care s-a insistat, cartea poate fi vă­zută ca pe o relatare onestă a si­tua­ției femeilor în perioada regimului Ceaușescu. Pornind de la greutățile prin care au trecut, pînă la umilin­țele suportate pentru supraviețuirea de zi cu zi, Liiceanu face un portret coerent și impersonal, prezentînd în același timp și destinul ei.

George GURESCU