Prețul eroismului

Cînd, în 2015, am descoperit cartea jurnalistei Anna Erelle despre Statul Islamic, „În pielea unei jihadiste”, mi s-a părut una dintre cele mai faine povești pe care o jurnalistă a avut curaj să o spună lumii întregi într-un text literar. Fără să se îndepărteze de realitate și de stilul reportăjesc, dar să-l facă pe cititor să se mai întrebe, din cînd în cînd, dacă e chiar real sau scriitoarea a încercat să întreacă ziarista, Anna a reușit să-și strîngă cu un roman mărturie, apărut la Polirom, în colecția Hexagon, o categorie aparte din cea a masei largi de cititori. După experimentul ei de a-și construi o identitate falsă pe internet și de-a simula o intrare în Statul Islamic drept nevasta unuia dintre cei mai de temut teroriști, viața Annei o ia razna. Volumul îi e publicat și tradus în zeci de limbi, iar reprezentanții Statului Islamic, după ce descoperă că au fost înșelați, încep să o urmărească și să nu-i mai ofere nicio șansă să revină la normal.

În volumul al doilea, publicat tot la Hexagon, în traducerea lui Nicolae Constantinescu, Anna Erelle spune că a scris pentru că n-a știut cum altfel să spună tuturor care au fost urmările faptelor ei. N-a vrut, spune ea, ca toți ceilalți să o vadă în ipostaza eroului neînfricat. „Losing my religion”, noua carte, e mai mult un proces introspectiv fragmentat în capitole decît o poveste care-și urmează firul. Deși își recunoaște că a pierdut totul pentru un subiect, vrea să facă să ajungă la oameni și post-întîmplarea. Astfel ajungem să citim cum jurnalista a mers într-un turneu al lansărilor, cum colegii și prietenii ei din presă nu i-au mai permis să scrie și să publice, punînd-o la zid, și cum singurele persoane apropiate i-au devenit gărzile de corp care, odată cu destinația, își schimbau corpurile și figurile.

„Sunt, în parte, răspunzătoare pentru tot ce sufăr și aceasta e cu siguranță constatarea cea mai dură pe care o am de făcut despre mine.” Anna nu se ferește de cititor și nu-i ascunde nimic, justificîndu-și sinceritatea nu scriitoricesc sau asemeni oamenilor de presă, prin prisma serviciului public prestat, ci prin simplu fapt că nu mai are nimic de pierdut. „Losing my religion” nu vorbește despre cum și-a pierdut încrederea în ea, într-o divinitate supremă sau despre cum a început să se acomodeze cu singurătatea (deși le menționează scurt), ci este o mărturie care trebuie neapărat să ajungă la cititorii primei cărți și să le spună franc despre costul real cerut de lupta împotriva terorismului islamist pe care cei care vor să-l trădeze îl au de plătit.