Plăsmuirea iertării

Ca și personaje ale propriei noastre vieți, sîntem obsedați de trecut și de vinovăția asupra lu­cru­rilor grave care ne-au marcat. Iar, atunci cînd această obsesie a vinei este tot mai puternică avem senzația nevoii de căință, chiar dacă sub alte forme decît cea a re­ligiei.

Însă, se pare că sursa acestor modalități de a fi iertați de că­tre soartă, sau de împăcare cu si­ne­le, duce tot către divinitate, fie că acceptăm sau nu legătura cu pro­nia. Chiar și pentru Joe Rose, personajul principal, un ateu convins și un reducționist biologic.

El este măcinat de un gînd ca­re duce la apariția unui om în via­ța sa, Jad Parry și pe care Cla­rrisa îl cre­­de a fi o plăsmuire a i­ma­ginației bol­­năvicioase a lui Joe. O fi un în­ger? Și dacă este Jad un înger care o fi în­dreptarea lui, spre bine sau spre rău? Cert este că nu poți avea în­cre­dere în Jad, dar nici pe Joe nu te poți baza.

Joe sărbătorește întoarcerea so­ției lui din străinătate cu un picnic la iarbă verde, dar un balon cu aer cald scăpat de sub control în­tre­rupe plă­cu­ta după-amiază. În na­cela a­ces­tuia se află un copil, iar împreună cu alți cîțiva bărbați, Joe în­cear­că să a­du­că balonul în siguranță pe pămînt. Acțiunea eșuează, iar în urma acestui incident un băr­bat care a participat la salvarea co­pilului moare. Mai departe, sen­za­ția de vină apare lent, deși Joe știe că a făcut tot ce i-a stat în pu­tin­ță. Dar dacă nu dădea drumul la frîn­ghie? Acel bărbat poate că ar fi trăit.

De aici încolo, personajul Jed în­­cepe să își facă simțită prezența printr-un joc psihologic dezechilibrat. Acest ne­cu­noscut crează o obsesie pentru Joe și, nefiresc, îi declară iubirea tot mai agasant, prin telefoane, scri­sori pă­ti­mașe și urmăriri zilnice. Încetul cu încetul, Jed îi in­va­dea­ză existența lui Joe, iar acesta este convins că iu­bi­rea pe ca­re i-o a­cor­dă bărbatul îi pune în pericol nu nu­mai relația stabilă cu Clarissa, ci și viața sa.

Georgel COSTIȚĂ