Ioana, traumele și empatia

„Părinți” a Dianei Bădica este și va rămîne, fără dar și poate, una dintre cărțile anului 2019. Semnatară a unui număr mare de proze scurte calitative, autoarea noului roman din colecția „Ego. Proză” a reușit să adune în noua sa carte toate lucrurile de care o astfel de poveste are nevoie, ca să te facă s-o ții aproape și după ce-o termini de citit: o scriitură curată și cursivă, o doză de traumă potrivită în raport cu subiectul ales și o suflare empatică necesară veridicității pe care personajul Dianei vrea s-o cîștige încă din primele pagini.

Ioana Negrilă, un personaj care „ce n’est pas que moi”, după cum spune autoarea despre ea, lăsînd romanul să-i treacă drept un soi de biografie, este eroina care duce în spate toată greutatea vieții sale și, totodată, și-a cărții Dianei. Cu un curs al acțiunii deloc indulgent cu ea, Ioana n-are cum, dacă o cunoști deja pe „Fetița care se juca de-a Dumnezeu” și l-ai citit anterior pe Dan Lungu, să nu te lase să descoperi similarități între ele: atît prin narațiunea la persoana întîi, cît și prin gravitatea unor lucruri dificile redate dintr-o perspectivă subiectivă, pur copilărească. În ciuda acestor lucruri, trauma care o marchează pe Ioana este una dublă, aparent fără comparație cu o alta, prin efectul pe care-l are asupra fetei: boala și moartea fratelui ei mai mic, Florinel și despărțirea părinților ei. Deși Ioana îl iubește pe Florinel, ea trăiește din plin drama existenței lui – nu are parte de atenția părinților, care se descotorosesc de ea trimițînd-o mereu la țară sau la rudele din București, nu are parte de dragostea fratelui pe care și-l imagina și simte o nevoie acută și continuă de a justifica felul lui de-a trăi în fața prietenilor ei. Odată cu trimiterea lui Florinel la centrul de îngrijiri și, ulterior, odată cu moartea sa, viața Ioanei se schimbă și fata își recapătă speranța în normalitate.

Speranța ei e însă una fragilă și nu reușește să supraviețuiască în fața mersului rapid al lucrurilor din viețile adulților care o înconjoară. Conflictele părinților o marchează profund și Ioana ajunge să raporteze tot ce i se întîmplă la tragediile pe care le cunoaște și le resimte puternic. Deși nu se învinuiește, transformă vina într-un sentiment mai mult decît familiar și ia pe umerii săi greutățile tuturor, încercînd să vadă cum ar putea detensiona situațiile care n-o lasă niciodată să scape.

Înspre finalul romanului, Ioana devenită adult analizează cu ochii reci istoria copilăriei ei, analizează, conștientizează ce i s-a întîmplat și caută rădăcinile fiecărui sentiment care încă o necăjește. O analiză emoțională autentică, cu trimiteri pitorești către mediul rural și viața din perioada comunistă, „Părinți” se remarcă și îi cîștigă, din capul locului, o poziție de top Dianei Bădica printre cei mai buni prozatori români contemporani. O apariție așteptată care, după lectură, o să rămînă una din ce în ce mai rîvnită de pe rafturile librăriilor, bibliotecilor și cititorilor din țară – și totul pe bună dreptate.

Sursă foto: Facebook Diana Bădica