Tabloul, portal al trecutului

„Nu exista nimic la care să nu fi putut re­nunța, nimic care să-i împiedice pe cei din jurul meu să renunțe la mine. Eram în­lo­cuibil în tot ce aș fi întreprins pe viitor. Sin­gurele fapte în care eram de neînlocuit a­parțineau trecutului”, spune autorul „Fe­me­ii de pe scări”. Bernhard Sclink, același a­utor al romanului „Cititorului”, publicat i­nițial în 1995, a creat și de această dată un ro­man care vizează conflictul interior și care lansează, în serie, un șir de mari în­tre­bări.

Căutarea răspunsurilor te face să te lo­vești de personajul principal al romanului care, surprinzător, nu este personajul con­tro­­versat al tabloului în jurul căruia gra­vi­tea­ză firul narativ, acesta fiind, de această dată, chiar naratorul. O povestire subiec­ti­vă, în care persoana I este centrul tuturor dra­me­lor de natură existențială care par să aibă loc, transformă istorioara fictivă într-un proces introspectiv supus unei largi a­na­lize.

Fără a avea un nume, eroul se prezintă inițial ca vic­tima unei surprize. Plăcerea, confuzia sau stările celelalte, parte din a­mes­tecul e­mo­țiilor care pot descrie actorul principal al romanului sînt redate mai de­parte, o­da­tă cu trecutul, al cărui rol este de a explica re­ac­țiile actuale.

Aflat la Sydney, eroul, al cărui nume ră­mîne necunoscut pînă la final, descoperă un tablou, care se transformă într-o atracție atît pentru lumea artei, cît și pentru universul său personal. Tabloul, care întruchipează o fe­meie, se dovedește a fi același tablou care l-a determinat să se îndrăgostească, în urmă cu cîteva decenii, în timp ce profesa ca avocat. Modelul, femeia care i-a schimbat destinul atunci, devine, așadar, ținta persona­ju­lui, care dezvăluie întreaga poveste, o adu­ce în prezent prin fiecare trăire redată în de­ta­liu și, fără vreo zăbavă, gonește într-o căutare, fă­ră a avea vreun indiciu.

Întreaga reconstituire asamblată cu gri­jă din frînturile memoriei formează un întreg de la conturul căruia eroul lui Sclink nu se a­bate nicio secundă și ajunge, din pagină în pa­gină, să treacă granițele Germaniei și să se regăsească într-un oraș îndepărtat, situat pe coasta australiană.

Romanul te lasă cu ușurință să des­co­peri același stil obișnuit al autorului, îndeamnă la aceeași provocare a dezlegării fiecărei în­tre­bări pe care ți-o adresează și acoperă ceea ce vrei să afli într-o poveste dinamică, ușor de citit, despre care se poate spune, fără ezi­ta­re, că este fără de cusur.