Coborît printre oameni

Eminescu se plimbă prin curtea stabilimentului din strada Plantelor. Are, cînd și cînd, momente de luciditate pe care Florentina Ilis și le imaginează și, preluînd din conștiința geniului, le acoperă atunci cînd sînt aproape descoperite de către ceilalți – fie ei pacienți de-ai casei și curții, fie prieteni din lumea literară sau membri apropiați ai familiei. Alternanța dintre nebunie și poftă creatoare pămînteană pînă și sănătoasă pînă în măduva cernelii te dă peste cap încă de la început și-așa pățești pe tot parcursul poveștii în care, Florentina Ilis, unul dintre cei 11 autori contemporani care s-au pornit să pună viață, prin cuvînt, pe umbrele marilor clasici, s-a încumetat să ți-l aducă aproape chiar pe Eminescu.

Cartea nu are nimic pretențios, nu are fragmente lirice și nici nu dă peste margini, de burdușită ce e, de fragmente din scrisorile lui Eminescu trimise către prieteni sau invers. Structura aleasă de Florentina Ilis este una clară, pe care o înveți după primele zeci de pagini – ea construiește două planuri, unul prezent, al vieții lui Eminescu în stabilimentul în care a ajuns înaintea morții și unul al vieții lui de pînă atunci. Dacă în primul trăiești alături de poet momentele în care își conștientizează încă rolul și încearcă să și-l asume sau treci odată cu el prin tot felul de stări contradictorii, atunci cînd personaje celebre ale lumii literare de-atunci (precum Maiorescu) îl vizitează și par că s-au dat deja bătuți în fața sorții lui, cel de-al doilea plan e unul chiar mai complex de-atît. El încearcă să surprindă toate laturile vieții lui Mihai Eminescu – relațiile cu prietenii săi, felul în care aceștia îl percepeau, scrierea sa asiduă literară sau cariera sa de gazetar. Toate acestea sînt dublate (dacă nu acaparate de-a binelea) de latura sentimentală a vieții sale, anume de pasiunea și aventura sa cu căsătorita și, mai tîrziu văduva, Veronica Micle. Flirtul, transformarea în muză și suferința de care are parte pe de-a întregul acestei povești de dragoste – toate sînt surprinse de Florentina Ilis, chiar dacă în fragmente mici, cu multă grijă, lăsîndu-i cititorului sarcina de a cîntări importanța fiecăreia în cel care va fi finalul poveștii.

Faptul că autoarea nu-și dorește, încă de la început, să-l plaseze pe Eminescu deasupra tuturor celorlalți scriitori și să-i construiască o aură a geniului nu face decît să-l apropie mai mult de cititor și să-ți aducă drama lui mult mai aproape decît ai avut șansa s-o ai vreodată. Felul uman în care povestea lui e descrisă transformă povestea poetului într-unul dintre cele mai relevante exemple ale colecției – îl aduce pe cel care-a fost înapoi, îl dezbracă de matia geniului de neînțeles și-i traduce valoarea într-atît de mult și de bine încît nici să vrei să n-o recunoști și apreciezi – și nu poți!