Amintiri din prima închisoare

Nerjin Gleb a vrut să plece la răz­boi, ca orice tînăr sovietic convins de idealurile marxist-leniniste. Însă, din cauza unei posibile tumori, aces­ta este nevoit să rămîna acasă și să pri­vească cu amărăciune cum toți co­legii și prietenii lui pleacă pe front, întru gloria Revoluției. Fiind un student inteligent, dar și perseverent în același timp, nu se lasă cu una, cu două, și merge din unitate în unitate militară, cerînd insistent să fie înrolat, spre uimirea comandanților ca­re-l vedeau pe Nerjin ca „un nebun sau un fățarnic ce caută cu orice preț să fie eroul unui articol de ziar”.

„În creierul lui domol, nu era loc pentru această categorie de oameni, din ca­re făcea parte și acest tînăr necopt la minte, care nu e înrolat în armată în aceste săptămîni, dar care se oferă cu atîta insistență”, îl descrie autorul pe unul dintre comandanții care-au fost nevoiți să-i refuze lui Nerjin serviciul militar.

„Iubește Revoluția!” face parte din seria de opere neterminate ale lui Alexandr Soljenițîn; este un fragment început la 29 de ani, scris în sarașka (n.r.: închisoare sovietică în care deținuții beneficiază de hrană și condiții de muncă superioare altor închisori) descrisă ulterior în „Primul cerc” (1968); romanul – publicat pen­tru prima dată în rusă în 1999 – re­flectă impresiile sale din perioada în care autorul a luptat pe linia Oriol-Prusia de Est (1942) în calitate de comandant de baterie.

Însă pentru a ajunge acolo, tî­nă­rul Nerjin trebuie să treacă prin zeci de întîmplări care încearcă, bucățică cu bucățică, să-i zdruncine credința și iubirea față de sistemul roșu. Deși un om inteligent și înzestrat cu spi­rit critic, acestuia îi vine greu să crea­dă că ideologiile pentru care și-ar da viața nu sînt ce par a fi și are impresia că fiecare întîmplare, chiar și ce­le fără sens, parcă desprinse dintr-un roman de Kafka (cum e ziua în care este arestat și anchetat fără motiv), are rolul ei.

Îl vedem în acest bildungsroman fără sfîrșit cum se transformă ușor, ușor, din naivul Gleb – care „înțe­le­gea lucrurile într-un mod prea com­plicat și nu înțelegea acest fapt simplu” – în disidentul Soljenițîn, care va scrie ulterioarele cărți cu personaje mai puțin naive, în ochii cărora nu se mai citesc speranța și încrederea.