12 frați cu ochi albaștri

Victoria (Vee) Hegarty de 36 de ani, fostă jurnalistă, este naratoa­rea unei serii de istorii și a­min­tiri fa­mi­­liale derulate pe parcursul a trei generații. Vee reînvie povești de dragoste din Dublinul anului 1925 cînd se formase triunghiul con­jugal Ada Merriman (bunica Victoriei) – Lamert Nugent – Charlie Spillane (bu­nicul Victoriei), istorii boeme irlandeze din anii 1970, peripețiile co­pilăriei împreună cu ceilalți 11 fra­ți, to­ți cu nume epopeice: Midge, Bea, Er­nest, Stevie, Ita, Mossie, Li­am, Kity, Alice și gemenii Ivor și Gem, a­jungînd la moartea lui Liam.

Familia Hegarty este u­na spe­ci­a­lă nu doar din cauza numărului ma­re de copii sau a culorii ochilor, al­ba­stră-cenușie, a aces­tora, cît și a fap­tu­­lui că fiecare membru, de la A­da Merriman pînă la Rebecca și E­mi­ly, fiicele Victoriei, au pro­ble­me fi­zice și psihice. Me­mo­ra­bil, în acest sens, es­te episodul în care Liam, la vîrsta de 10 ani, aruncă spre mama sa cu­țitul de bucătărie și în loc să fie certat de frați pentru gestul făcut, i se re­pro­­șea­ză că nu a nimerit ținta.

Nucleul romanului este format din do­uă povești alternate, cea de dragoste a Adei Merriman, plină de pi­canterii, și cea a sinuciderii londo­neză a lui Liam Hegarty. Deși „reu­ni­unea” familiei se produce datorită acestei morți, atmosfera pe care o de­ga­jă ro­ma­nul este una liniștitoare, nicidecum sordidă. Moartea pierde teren în fața iubirii, acea entitate care unește frații în jurul unui sicriu, prilej de re­me­morări, felicitări sau de a ciocni un pahar cu frații împrăștiați în di­ver­se părți ale lumii, motiv pentru care u­nul dintre ei afirmă că înmormîn­ta­rea „e ca un Crăciun în iad”.

Naturalețea cu care au­toa­rea își prezintă poveștile, acuitatea detaliilor și umorul de calitate fac din acest roman o carte greu de lăsat din mînă.

Bogdan FEDEREAC