Încotro bate Vântu?

În ultimele săptămîni am auzit cuvîntul „moguli”, „Băsescu”, „Geoa­­nă” și „scandal” mai mult decît în ultimul an la un loc. Ca niște copii hiperactivi care au băut prea multă Coca Cola, televiziunile și-au luat prezentatorii și au țopăit în fața camerelor de luat ve­deri, încercînd să imite o miș­ca­re browniană. Au amestecat știri­le cu talk-show-urile, au confundat o­biec­tivitatea cu empatia (sau anti­patia) față de un anume candidat, au țipat „Fraudă!”, iar la final au vrut să fie cei mai buni.

Am avut impresia că am participat la un reality show de genul „Big Brother”, unde am văzut pî­nă și cu care deget sprijină lingura de cafea Mircea Geoană. Am a­pre­ciat coafura lui Crin Antones­cu mai ceva decît a lui Piersic Junior în reclama de la Head&Shoulders, iar zîmbetul lui Băsescu a ocupat și cei 21 de inch ai televizorului. Nici o carie.

Dacă înainte se pomenea de mineriade și de privatizările frau­duloase și se striga pe postul na­țional „Jos hoții!”, candidații din acest an au vorbit despre im­pli­carea femeii în bunul mers al lucrurilor dintr-o țară (via Elena Udrea), dezvoltarea presei (s-au reamintit episoadele cu Traian Băsescu și jurnalista de la Antena 3) sau ecosistemele marine (rechi­nii de moguli). A fost una din cele mai urîte și dizgrațioase campanii electorale.

Posturile TV și-au dat arama pe față, și-au mărturisit simpatiile și nu mai lipsea decît o declarație de loialitate ca a vechilor cavaleri teutoni, ca meniul să fie complet. Degeaba au sperat membrii Consi­liului Național al Audio­vi­zu­a­lului într-o imparțialitate și o e­chi­ta­bilitate între posturile de televiziune, că amenzile au venit la numai o săptămînă de cînd a înce­put marele spectacol de pe dealul Co­troceniului.

În acest spectacol scos parcă din sectorul lui Marian Vanghelie, nu am avut parte decît de două confruntări serioase. Una s-a dat sub arbitrajul lui Mihnea Măruță la Cluj și alta la București, condusă de Robert Turcescu. Printre ironiile mai mult sau mai puțin grosolane, n-au reușit îndeajuns de mult să con­­vingă publicul că merită să fie aleși. Ce-i drept, am aflat că liberalul Antonescu îl are ca model pe Tudor Chirilă (tot degeaba).

Nu ne așteptăm ca după 6 decembrie lucrurile să revină la normal, însă recunosc că îmi este dor să îl mai aud pe Becali și mai țineți minte de Vanghelie cînd în­cerca să conjuge verbul „a fi”? Ce vremuri…

George GURESCU