Secretele se respiră la Berlin

Fă un stop cadru Niciun comentariu la Secretele se respiră la Berlin 6
Secretele se respiră la Berlin

Încă de la primele scene, filmul tele­por­tea­ză telespectatorul, printr-o serie de flash­back-uri, în Berlin, anul 1989, chiar înainte cu cîteva zile de căderea Zidului. Inițial, de­co­­rul cu elemente istorice, clădiri prăbușite și atmosfera agitată te lasă să crezi că ac­țiu­nea mizează strict pe fapte istorice, dar nu e de­cît fundalul pe care se construiește misiu­nea sub acoperire a unei eroine britanice, Lo­rraine Broughton. Personajul principal, agen­ta sub acoperire, nu se încadrează aproape deloc în tiparele feminine, adică genul de fe­meie delicată. Fiind atît de echilibrată, în con­trast cu îmbrăcămintea doar în alb și negru, pri­vi­rea rece, plus scenele care-i scot în evidență pielea palidă, te face să crezi că e un personaj insensibil, care știe doar să u­ci­dă pentru a-și duce la capăt misiunea. As­pec­tul ca­re men­ține tensiunea acțiunii este o lis­tă cu nu­mele agențior secreți din Uniunea So­­vie­ti­că, iar pentru a ajunge în posesia ei, Lo­rraine tre­buie, mai întîi, să treacă de jo­cu­ri­le ascunse ale Berlinului.

Linia acțiunii este destul de distor­sio­na­tă din cauza numeroaselor flashback-uri, astfel că trebuie să rămâi atent la fiecare scenă, ca să nu te trezești că lipsesc cîteva detalii ca să în­țelegi deznodămîntul, sugerate în mod sub­til pe parcurs. Unele momente din film se de­rulează prea rapid, altele sînt prea explicative, trecîndu-se, aproape fără să observi, de la scenele în care Lorraine raporteză superiorilor săi din Londra, la cele în care viața pe străzile Berlinului a devenit o luptă. Pe lîn­gă decorul sumbru, care pare să prevestească în­tîmplarea ce va avea loc peste cîteva zile, Ber­linul este înfățisat ca un loc în care poți as­cun­de secrete și în care planurile răufăcătorilor pot fi gîndite noaptea, la petreceri extravagan­te. Toate personajele au un caracter dur, iar re­la­țiile dintre ele sînt cu dublu sens – așa îți dai seama că nu poți avea încredere în niciunul, pentru că fiecare lucrează pentru scopul pro­priu, chiar dacă încearcă să ascundă asta.

Un alt aspect care face filmul greu de ur­mărit este contrastul neon care se schimbă între cîteva scene, ba roșu, ba albastru, iar scri­sul îngroșat este aproape imposibil de în­țe­les, fiind în același fond neon. Scenele de luptă sînt bine realizate, fără coloană sonoră, lă­sînd confruntările să se desfășoare natural. Și chiar dacă o secvență sîngeroasă se întinde destul de mult, aceasta nu pare dusă la extrem, toc­mai pentru că nu conține foarte multe efec­te speciale. Numeroasele reîntoarceri în timp te derutează și ajungi să nu fii prea lămurit la final, însă rămâi în minte cu momentele de suspans și cu soundtrack-ul cu muzica ani­lor `80, care te va face să dai replay la unele scene.

Text de Antonela TĂNĂSELEA

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top