Lolita și somnul rațiunii

Sexualitatea nu a șocat niciodată mai mult ca atunci cînd i s-au adăugat tușele unei neprihăniri aproape candi­de și un context senzorial morbid pe alo­curi, în parfumul desuet al vechii povești despre decădere umană.

Dra­ma ciudată „Sleeping beauty”, în re­gia Juliei Li­e­gh, care debutează regizoral prin pu­ne­rea în scena a propriului roman, na­rează o autodistrugere gra­duală. Lucy, o studentă înscrisă în tagma disolutivă a acelor ființe fragile predispuse la auto-distrugere, apare ca o prostituată încorporată în apa­ren­ță angelică, cu buze puternic contura­te, de un roziu aproape infantil.

Protagonista este înfățișată din pri­­mele cadre în postura muncitorului si­si­fic, lucrînd mai multe slujbe si­mul­tan. Cea mai bizară este construită pu­ternic chiar în debutul filmului, pentru a-i asigura o ciclicitate, fiind la un la­bo­rator de cercetare, ca un cobai de experimente unde i se introduce un tub de plastic pînă în stomac. Fiind atrasă într-un lanț bizar de prostituție, Lucy este angajată de o matroană elegantă pentru un cumul de servicii de escortă de lux. Șirul dezagregant al în­tîm­plă­ri­lor face ca în cele din urmă, aportul ei să se rezume la un ritual erotic de o perversitate subtilă, care creează con­di­țiile fecunde unei decade psihologi­ce sigure. După o discuție scurtă cu fe­meia care o ia în primire, ti­ne­rei i se oferă un ceai care o adoarme a­dî­nc, după care este plasată goală într-o în­­că­pere care devine sanctuarul tenebre­lor unor sexagenari în frac. Condiția im­pe­rativă a interzicerii consumării ac­tului sexual oferă întregului peisaj caracterul unui joc morbid, care culminează cu imaginea ultimului bătrîn ce contractează serviciile nimfetei doar pentru a muri lîngă o femeie frumoa­să.

Lucy se pierde pe sine în vacarmul peisajului pînă cînd nici iluzia unei vieți normale dată de o prietenie platonică cu un tînăr palid și fragil cu o alură intelectuală care-i cunoaște sub­­stratul nu o mai poate salva. Fil­mul care a ridicat cele mai multe sprîn­cene prin apariția sa în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes din acest an, aduce, sub sem­nătură australiană, o umbră filmată exem­plar din catacombele spectrului de simboluri deviante ale lui Pier Pao­lo Passolini. Povestea frumoasei adormite rescrisă în termenii unui pre­zent care frizează patologicul nu are nici un fel de menire salvatoare, cu aspirații psihologi­ce puternice. Mai de­grabă se concre­ti­zea­ză într-un de­mers artistic pur, în contururi groase, rigide, al demascării unei fațete obscure a minții umane.

Alexandra PANAETE