Pact cu monștrii negri

În ultima vreme rock-ul psihedelic re­de­vi­ne la modă, însă puțini artiști par că în­țe­leg acest gen și mai degrabă scot cîte-un album ex­periment care de cele mai multe ori se dovedește a fi unul prost. Din fericire, acesta nu e cazul norvegienilor de la Motorpshycho, care de mai bine de 25 de ani de cînd cîntă, au rămas dedicați rock-ului psihedelic pe care și l-au perfecționat.

„On Here Be Monsters” pare o călătorie a introspecției, dar și un apel la rădăcinile ani­lor `60 ai acestui stil muzical. Cea mai bună do­va­dă este cover-ul de la „Spin Spin Spin” a ce­lor de la H.P. Lovecraft (n.r.: trupă care a apărut în 1967, numele fiind inspirat de autorul a­me­rican cu același nume), în care chitările electrice și orga se îmbină cu vo­ca­lul într-un singur ghem hippy. Din păcate, aceasta este și singura melodie ale căror versuri par inse­pa­rabile, întrucît la restul pie­selor cuvintele artiștilor sînt puțin forțate.

Chiar și așa, deși albumul are doar șapte piese (din care două de tranziție care du­rea­ză un minut), este realizat cu o grijă me­ti­cu­loa­să pentru sunete și imagini. Principalul atu al norvegienilor este tranziția (împrumu­tată de la rock-ul progresiv) de la o at­mos­feră de dimineață liniștită, spre un taifun de gînduri.

Singura care se abate puțin de la această regulă este „Lacuna / Sunrise” a cărui chi­ta­ră este în mod evident influențată de Pink Floyd, cele zece minute ale melodiei construind o coloană a eleganței. Mai sînt împru­muturi și de la alți artiști în ceea ce privește jocul instrumentelor, însă „Big Black Dog”, ultima piesă a albumului, este mai mult decît o excepție.

Indiscutabil, aceasta reprezintă perla compilației, cele 18 minute simțindu-se ca o călătorie într-un rollercoaster, a unei po­vești pentru copii, care te coboară ca un analgezic în întuneric, pentru care, la final, Motor­psy­cho să te tragă înapoi și să-ți li­peas­că un plasture.

„On Here Be Monsters” este un album bun, însă care putea fi excelent dacă nu suferea din cauza vocilor care, cîteodată, sînt doar niște murmure ce abia așteaptă să fugă de pe foaie. Totuși, acestea pot fi iertate pentru curajul norvegienilor de a încerca lucruri noi, aducînd omagii vizibile clasicilor.