Hipnoza prin alint

Album: Tales of us | Artist: Goldfrapp | An: 2013 | Gen: Electronic

Cine or fi Annabel, Jo, Simone sau Thea nu știm. Însă Alison Goldfrapp și Will Gre­gory au avut aceste nume în minte cînd au denumit melodiile de pe cel de-al șaselea album al lor, „Tales of Us”. Din 1999, de cînd au ieșit pentru prima dată pe scenă ca duo-ul Goldfrapp, au fost mereu numai ei doi. Allison cu vocea ei cînd șoptită, cînd po­run­ci­toare și Will care și-a dat toate instrumen­tele pe un sintetizator.

De-a lungul anilor s-au jucat cu genurile muzicale și după ce s-au săturat de trip-hop, glam rock sau synthpop, cei de la Goldfrapp s-au făcut remarcați în rîndul ascultătorilor de muzică electronică. De fapt, ultimul lor album se întoarce la rădăcini și reînvie portativele primului lor disc, „Felt Mountain”. Aceeași Alison al cărei glas dezmiardă și alin­tă, moleșește și amețește. Același Will ca­re îi e mereu aproape, fără să stea în umbra ei. Cumva sînt amîndoi pe aceeași lungime de undă și nu poți să îl ignori pe unul fără să îl simți și pe celălalt.

De-a lungul anilor s-au jucat cu genurile muzicale, de la trip-hop la glam rock sau synthpop.

Melodiile lor sînt numai bune de ascultat atunci cînd vrei să îți mototolești gîndurile într-un colț al minții și să visezi cu ochii des­chiși. Sînt ca o hipnoză care întinde corzile imaginației și le face să plutească precum o eșarfă de mătase deasupra mării. Au același ritm leneș și nu lasă nici o zgîrietură pe timpan. Doar „Annabel” și „Drew” te fac să deschizi deodată ochii și să te întrebi dacă nu cumva stai întins pe un cîmp într-o noap­te cu cer senin. Ambele melodii încep cu sunet de păsări ale nopții și greieri, iar din cele aproa­pe șapte minute din „Annabel”, primele trei par o înregistrare de pe un reportofon uitat într-un cîmp. Și nu apuci să închizi la loc ochii, pentru că „Thea” te ia prin surprindere cu tempoul ceva mai alert dictat de Will Gregory. Iar buclele din vocea lui Alison se dilată odată cu zig-zagurile sintetizatorului.

În versurile celor doi se descîlcesc iubiri neîmplinite pentru că nu au voie să se îm­plinească. Cîntăreții le împachetează în me­ta­fore legate cu funde simandicoase, pe care, dacă vrei să le dezlegi, trebuie mai întîi să îi întrebi pe ei. Altfel nu ai putea ști că „Annabel” este de fapt un personaj dintr-o nuvelă sau că „Simone” tînjește după iubitul mamei sale. Abia după ce asculți povestea fiecăruia ajungi să îi cunoști, după ce le citești viața de pe rîndurile unui portativ.